Toate benzinăriile de pe Autostrada Soarelui vor fi instalate până la sfârşitul anului

F.A.
Companii / 2 iunie 2009

Autostrada Soarelui va avea toate benzinăriile instalate, până la sfârştiul anului, iar în prezent patru din cele zece benzinării funcţionează, potrivit Ministerului Transporturilor.

"Avem deja patru benzinării fixe instalate pe autostradă, două la kilometrul 66, pe ambele sensuri, ale companiei OMV şi două la kilometrul 111 ale companiei Petrom. Până la sfârşitul anului ar trebui să fie instalate toate aceste benzinării", a declarat pentru Agerpres, Nicoleta Davidescu, director Concesiuni în Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România (CNADNR).

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comandă “Constituţia Libertăţii „E” “Citeste “Constituţia Libertăţii „E” “Read SUPPLEMENT BURSA THE CONSTITUTION OF LIBERTY „E” “
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

06 Noi. 2026
Euro (EUR)Euro5.3408
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7795
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.8417
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.4015
Gram de aur (XAU)Gram de aur624.9110

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
raobooks.com
rod-print.ro
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
immromania.eu
carieraenergetica.ro
energyexpo.eu
thediplomat.ro
Harta noii economii fragmentate
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
Comanda carte
40 de nopţi albe
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb