Tomac: Ţara noastră este "confiscată" de un condamnat penal

E.M.
Politică / 16 noiembrie 2018

Eugen Tomac (Sursa foto: Twitter)

Eugen Tomac (Sursa foto: Twitter)

Preşedintele PMP, deputatul Eugen Tomac, a declarat astăzi într-o conferinţă de presă, că actualii guvernanţi "merg pe contrasens" şi nu au nimic în comun cu priorităţile României, partidul pe care îl reprezintă urmărind crearea unei majorităţi parlamentare care să voteze demiterea Guvernului Dăncilă.

"Mi se pare că trăim într-o ţară în care cei care decid pur şi simplu merg pe contrasens şi nu au nimic în comun cu priorităţile României, cu responsabilitatea actului de guvernare, cu statutul pe care îl are ţara noastră în Europa. Aud în ultimele 48 de ore discutându-se tot mai mult în spaţiul public despre un RO-Exit. Cât nu este târziu trebuie să acţionăm pentru a înlătura această guvernare toxică şi sper să reuşim în perioada următoare să depunem o moţiune de cenzură, care să aibă succes, pentru că e şi spre binele PSD să scape de doamna Dăncilă şi Dragnea, care duc România cu viteza luminii spre prăpastie", a spus Eugen Tomac, conform Agerpres.

Potrivit acestuia, ţara este "confiscată" de un condamnat penal.

"Avem o ţară confiscată de un om condamnat, care, pentru a-şi salva pielea, este în stare de orice. La ora actuală, pentru noi reprezintă o prioritate să reuşim să mobilizăm o majoritate parlamentară care să voteze pentru trimiterea acasă a Guvernului Dăncilă", a menţionat Tomac.

Comandă “Constituţia Libertăţii „E” “Citeste “Constituţia Libertăţii „E” “Read SUPPLEMENT BURSA THE CONSTITUTION OF LIBERTY „E” “
Conferinţa BURSA “Energia în priză”
rominsolv.ro
conpet.ro
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

01 Oct. 2026
Euro (EUR)Euro5.2777
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.6765
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.5896
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.1807
Gram de aur (XAU)Gram de aur625.5988

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
raobooks.com
rod-print.ro
bio-circle.ro
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
energyexpo.eu
hartconsulting.eu
Harta noii economii fragmentate
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb