Şoferul român implicat în accidentul din Bulgaria a fost reţinut pentru omor calificat
A.B.Internaţional / 8 noiembrie, 11:04
A.B.Internaţional / 8 noiembrie, 11:04
S.B.Politică / 19 octombrie, 16:19
Deputatul PSD Mihai Fifor declară, duminică, în contextul mesajelor transmise la Congresul PES din Amsterdam, că Europa merge înainte iar România, aflată în Bolojan retrograd, accelerează pe contrasens, potrivit news.ro.
T.B.Comunicate de presă / 15 septembrie, 11:33
OMNIASIG Vienna Insurance Group continuă seria comunicărilor transparente prin publicarea datelor despre topul celor mai mari despăgubiri plătite pe principalele linii de business din portofoliu, în primul semestru al anului 2025.
S.B.Politică / 12 august, 10:49
Impozitarea progresivă asigură venituri în plus la buget mai mari decât pachetele 1 şi 2 de măsuri propuse de premierul Ilie Bolojan, anunţă fostul ministru al Muncii, deputatul Marius Budăi, informează Agerpres.
T.B.Companii / 24 iunie, 07:18
George MarinescuZiarul BURSA #Macroeconomie / 1 aprilie
A.D.Miscellanea / 10 decembrie 2024
Sorin Rosca StanescuPolitică / 6 decembrie 2024
A.F.Bănci-Asigurări / 19 august 2024
OMNIASIG Vienna Insurance Group continuă seria comunicărilor transparente prin publicarea datelor despre topul celor mai mari despăgubiri plătite pe principalele linii de business din portofoliu în primul semestru al anului 2024.
Sorin Rosca StanescuPolitică / 19 iulie 2024
S.B.Politică / 12 aprilie 2024
Fostul ministru al Justiţiei, Monica Macovei, a fost condamnată vineri la şase luni de închisoare cu suspendare pentru vătămare corporală din culpă în dosarul accidentului de la Mangalia, produs în 2022, informează Agerpres.
T.B., F.D.BURSA Analytics / 7 martie 2024
Andrei IacomiZiarul BURSA #Piaţa de Capital / 7 februarie 2024
S.B.Politică / 27 septembrie 2023
O.D.Ziarul BURSA #Cultură / 14 octombrie 2022
ANDREI IACOMIZiarul BURSA #Piaţa de Capital / 3 mai 2022
ANDREI IACOMIZiarul BURSA #Piaţa de Capital / 14 aprilie 2022
A.I.Ziarul BURSA #Piaţa de Capital / 25 februarie 2022
• Scăderi severe pentru pieţele de acţiuni în Europa
Andrei IacomiZiarul BURSA #Piaţa de Capital / 9 februarie 2022
Indicii Bursei de Valori Bucureşti (BVB) au rezistat cu brio scăderilor agresive din pieţele internaţionale şi au încheiat prima lună a anului preponderent în teritoriul pozitiv.
Cornel CodiţăZiarul BURSA #Editorial / 4 februarie 2022
Andrei IacomiPiaţa de Capital / 28 decembrie 2021
Ziarul BURSA #Companii / 25 noiembrie 2021
Reporter: Cât de mult a afectat pandemia activitatea caselor de avocatură?
G.BInternaţional / 24 noiembrie 2021
Andrei IacomiZiarul BURSA #Piaţa de Capital / 8 noiembrie 2021
S.B.Politică / 16 octombrie 2021
Marius Budăi l-a criticat pe Florin Cîţu, spunând că acesta este "pe contrasens cu realităţile din România" şi a atras atenţia asupra preţurilor la utilităţi, alimente şi medicamente.
Andrei IacomiZiarul BURSA #Piaţa de Capital / 2 iunie 2021
Indicii generali ai Bursei de Valori Bucureşti (BVB) au încheiat luna mai cu aprecieri uşoare, fiind în mare parte decorelaţi de cei ai principalelor pieţe internaţionale.
A.I.Ziarul BURSA #Piaţa de Capital / 26 aprilie 2021
Toţi indicii Bursei de Valori Bucureşti (BVB) au avut creşteri în ultima sesiune de tranzacţionare a săptămânii, în contrasens cu scăderile reduse din pieţele europene.
Mihai GongoroiZiarul BURSA #Piaţa de Capital / 31 martie 2021

A consemnat Emilia Olescu
A.V.
Cătălin Avramescu
Cristian Pîrvulescu
George Marinescu
O.D.
| 5.0871 | |
| 4.4086 | |
| 5.4665 | |
| 5.7716 | |
| 576.3538 |
convertor valutar
»=Piaţa de Capital /A. I. - 24 noiembrie
Piaţa de Capital /A. I. - 21 noiembrie
Piaţa de Capital /A.V. - 21 noiembrie
Piaţa de Capital /A. I. - 19 noiembrie
Piaţa de Capital /A.I. - 18 noiembrie