Toyota va mări preţurile automobilelor sale în SUA

S.B.
Companii / 22 iunie 2025

Toyota va mări preţurile automobilelor sale în SUA

Producătorul auto japonez Toyota Motor va creşte preţurile pentru unele dintre modelele sale vândute în Statele Unite cu o medie de 270 de dolari, începând din luna iulie, potrivit news.ro.

Decizia vine în contextul în care administraţia preşedintelui Donald Trump a impus un tarif de 25% pe vehiculele şi piesele auto importate. Cu toate acestea, reprezentanţii Toyota au negat că măsura tarifară ar fi influenţat direct scumpirea.

”Această ajustare este parte a procesului nostru obişnuit de revizuire a preţurilor”, a declarat Nobu Sunaga, purtător de cuvânt al companiei.

Preţurile modelelor Lexus, marca de lux a Toyota, vor creşte, de asemenea, cu o medie de 208 dolari, a mai precizat acesta.

Măsura este aşteptată să contribuie la o uşoară creştere a costurilor pentru consumatorii americani, într-un moment deja tensionat din punct de vedere economic, marcat de inflaţie şi incertitudini comerciale.

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comandă “Constituţia Libertăţii „E” “Citeste “Constituţia Libertăţii „E” “Read SUPPLEMENT BURSA THE CONSTITUTION OF LIBERTY „E” “
rominsolv.ro
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

21 Aug. 2026
Euro (EUR)Euro5.2581
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.4926
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.6230
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.1369
Gram de aur (XAU)Gram de aur661.7120

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
canva.site
letapeseries.com
rod-print.ro
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb