Tilray Brands Inc. a raportat, pentru primul trimestru al anului fiscal 2026, cel mai mare profit din istoria companiei, susţinut de creşterea vânzărilor de canabis în Canada şi pe pieţele internaţionale, precum şi de extinderea portofoliului de băuturi şi produse wellness. Cu un portofoliu de peste 40 de branduri active în 20 de ţări, Tilray îşi consolidează poziţia globală prin extinderea distribuţiei medicale în Germania şi Italia, şi explorează noi pieţe, inclusiv SUA şi sectorul cripto, unde a investit 1 milion de dolari în Bitcoin, potrivit unui raport elaborat de Departamentul de Analiză al TradeVille.
Tilray Brands este una dintre cele mai importante companii la nivel mondial în domeniul cercetării, producţiei şi distribuţiei de canabis. De asemenea, compania comercializează şi produse pe bază de seminţe de cânepă, precum şi băuturi artizanale. Principalele linii de business sunt: segmentul de canabis - cultivarea, producţia şi distribuţia de canabis; segmentul de distribuţie - cumpărarea şi revânzarea produselor farmaceutice şi wellness; segmentul de băuturi alcoolice - producţie, marketing şi vânzări de băuturi alcoolice; segmentul de wellness - producţia, comercializarea şi distribuţia de alimente pe baza de cânepă şi alte produse wellness.
Produsele Tilray Brands sunt disponibile în majoritatea ţărilor din vestul Europei, având facilităţi de producţie în Portugalia şi Germania. În ceea ce priveşte restul lumii, compania mai dispune de o fabrică în Canada, dar şi de laboratoare de testare în SUA. În urma fuziunii cu Aphria, în 2021, Tilray a devenit o companie diversificată, cu peste 40 de branduri în domeniile canabis, bere artizanală, produse pe bază de cânepă şi wellness, active în peste 20 de ţări. Odată cu maturizarea pieţei canadiene, Tilray s-a extins în segmentul băuturilor alcoolice şi al wellness-ului: în 2025, divizia de băuturi a generat 240,6 milioane de dolari (+19% anual), făcând din Tilray unul dintre cei mai mari producători de bere artizanală din SUA. Tilray conduce piaţa în termeni de venituri şi active, fiind urmată de SNDL şi High Tide. Village Farms este lider la profitabilitate şi evoluţia acţiunii (+305% în ultimul an). Toate companiile majore (Tilray, SNDL, High Tide, Canopy Growth, Aurora, Cronos, Organigram) urmăresc extinderea pe piaţa americană şi în Europa. Totuşi, lipsa progresului în procesul de reclasificare ar putea afecta sentimentul investitorilor şi determina o corecţie a preţurilor.
În acţionariatul companiei, investitorii instituţionali reprezintă circa 9,77%, printre cei mai mari fiind Tidal Investments (2,6%), Citadel Advisors (0,5%) şi Vanguard Group (0,4%). Insiderii deţin 0,8% din companie.
• Piaţa mondială a canabisului, în creştere
Piaţa globală a canabisului este estimată să crească de la 72,8 miliarde de dolari în 2025 la 125,8 miliarde de dolari până în 2030, cu o rată anuală medie de 11,5%, potrivit Markets and Markets. Cererea este impulsionată de extinderea segmentului de produse comestibile (edibles) - în special jeleuri şi ciocolată - apreciate pentru dozajul precis şi caracterul discret, precum şi de dezvoltarea produselor cu THC şi CBD utilizate în scop medical şi recreaţional. Europa devine cea mai dinamică piaţă regională, susţinută de legalizarea canabisului medical în ţări precum Germania, Marea Britanie şi Portugalia, şi de relaxarea regulilor de import şi cultivare. Companiile globale din FMCG, inclusiv AB InBev, Tilray, Coca-Cola şi Constellation Brands, investesc în băuturi infuzate cu canabis, în timp ce segmentul recreaţional rămâne dominant datorită legalizării progresive în SUA şi diversificării produselor. Printre principalii jucători se numără Tilray Brands, Canopy Growth, Aurora, Curaleaf şi Green Thumb Industries, care conduc în inovaţie şi expansiune internaţională.
• Tilray Brands - venituri în urcare
Tilray Brands a raportat rezultate financiare solide pentru primul trimestru al anului fiscal 2026, marcând o creştere atât a profitului net, cât şi a veniturilor. Acţiunile companiei au urcat cu peste 20% într-o singură zi după afişarea rezultatelor, impulsionând întreaga piaţă de canabis, în special producătorii canadieni şi operatorii americani. Astfel, societatea a anunţat o creştere a veniturilor trimestriale de 5% în ritm anual, în timp ce acestea au scăzut cu 6% comparativ cu trimestrul anterior, însumând 210 milioane de dolari (+2,4% vs prognoze). În aceaşi timp, compania a reuşit să raporteze cel mai mare profit net din istoria sa, acesta însumând 1,5 milioane de dolari, faţă de pierderea pe care o obţinea în mod regulat până acum. Cu toate acestea, fluxurile de numerar operaţional au rămas negative, la -1,3 milioane de dolari.
Creşterea veniturilor a fost susţinută în principal de avansul vânzărilor de canabis pentru adulţi în Canada, care au urcat cu 12% anual, şi de evoluţia bună a vânzărilor internaţionale, în urcare cu 10%. Veniturile nete din canabis au totalizat 64,5 milioane de dolari (+5%), cu o marja brută de 36%. Segmentul de băuturi a generat 55,7 milioane de dolari, înregistrând o scădere uşoară faţă de anul anterior, în timp ce divizia wellness a raportat 15,2 milioane de dolari (+2,7%, marjă 32%), iar activitatea de distribuţie a adus 74 de milioane de dolari (+8%, marjă 11%). Pe partea operaţională, compania a anunţat o serie de evoluţii recente, menţionând că deţine în prezent un portofoliu diversificat de peste 40 de branduri active în 20 de ţări şi îşi consolidează poziţia globală prin extinderea operaţiunilor în Europa şi Canada.
Pentru anul fiscal 2026, managementul estimează o triplare a distribuţiei medicale în Germania. În Canada, compania administrează 456 de mii mp de spaţii de cultivare şi susţine reforme legislative care ar permite comercializarea băuturilor cu THC în restaurante şi magazine independente.
• Prognoze şi noutăţi
Pentru anul fiscal 2026, Tilray estimează un EBITDA ajustat între 62 şi 72 de milioane de dolari, iar consensul pieţei pentru al doilea trimestru indică venituri de 213,98 milioane de dolari, în creştere atât anuală, cât şi trimestrială. În acelaşi timp, consensul analiştilor arată că piaţa se aşteaptă la o creştere cu 0,4% a veniturilor în următorul trimestru, în timp ce profitul pe acţiune (EPS) este aşteptat să se situeze din nou în pierdere, la un nivel de -0,02 dolari. Printre planurile companiei se numără consolidarea prezenţei internaţionale şi diversificarea portofoliului de produse. Tilray îşi extinde amprenta europeană prin dezvoltarea distribuţiei medicale în Germania, prin diviziile Tilray Medical şi CC Pharma, şi prin obţinerea primei licenţe de vânzare în Italia, în parteneriat cu grupul farmaceutic Molteni. Compania deţine facilităţi de producţie în Portugalia şi Germania şi este pregătită să intre pe piaţă spaniolă odată cu legalizarea utilizării medicale. În acelaşi timp, managementul estimează o oportunitate de 300-500 milioane de dolari în SUA, odată cu reclasificarea canabisului medical.
Pe segmentul băuturilor, Tilray lansează produse fără alcool în Marea Britanie şi îşi extinde portofoliul de bere artizanală şi băuturi pe bază de THC din cânepă în SUA, distribuite deja în 14 state prin retaileri precum Total Wine & More, ABC Fine Wine & Spirits şi ShopRite. În segmentul wellness, Tilray continuă să-şi dezvolte prezenţa prin vânzarea produselor pe bază de cânepă în lanţuri precum Whole Foods şi pe platforma Amazon.
Compania se apropie şi de piaţa cripto. Tilray a investit un milion de dolari în Bitcoin şi analizează posibilitatea integrării plăţilor în criptomonede pe platformele proprii, precum şi tokenizarea unor acţiuni în cadrul unei strategii de marketing bazate pe blockchain, notează TradeVille.
• Ce spun analiştii
Pe baza evaluărilor a 7 analişti de pe Wall Street, din ultimele 12 luni, acţiunea Tilray Brands are un rating consensual de ”Hold” (”păstrare”). Dintre cei 7 analişti, 2 recomandă vânzarea, 3 - păstrarea, iar 2 - cumpărarea acţiunilor TLRY. Potrivit estimărilor de consens privind preţul ţintă pe 12 luni pentru Tilray Brands, preţul mediu ţintă este de 2 dolari, cu un maxim de 3 dolari şi un minim de 1 dolar. Acest preţ mediu implică un potenţial de creştere de 25% faţă de cotaţia de 1,60 dolari de marţi.
• Tilray pe grafic: avans puternic
În ultimele şase luni, acţiunile Tilray s-au apreciat cu 298%, iar în ultimele 12 luni - cu 27%. Pentru comparaţie, piaţa din SUA, reprezentată de indicele S&P 500, a crescut cu 24% în ultimele şase luni, şi cu 13,1% de la începutul anului. Creşterile recente vin după un trend descendent care a continuat în ultimii ani, minimul istoric fiind atins în iulie 2025, la un nivel de preţ de 0,35 dolari. Avansul recent a fost alimentat de aşteptările privind reclasificarea reglementară a canabisului şi rezultatele financiare peste aşteptări. Totuşi, la scurt timp după publicarea rezultatelor, Tilray a profitat de creşterea preţului acţiunii şi a anunţat, printr-un document depus la autoritatea pieţei de capital (SEC), intenţia de a emite noi acţiuni ”din când în când”, cu scopul de a atrage până la 51,6 milioane de dolari. La preţurile actuale, această sumă ar putea însemna aproximativ 28,7 milioane de acţiuni noi pe piaţă - echivalentul unei diluări de aproape 19% pentru actionarii existenţi.
Declaraţiile lui Donald Trump privind beneficiile CBD-ului şi posibilitatea reclasificării canabisului au impulsionat acţiunile din sector, Tilray avansând cu 42% pe 29 septembrie. Ulterior, sprijinul exprimat de senatori republicani pentru relaxarea legislaţiei a amplificat aşteptările privind reducerea restricţiilor federale. În prezent, marijuana rămâne ilegală la nivel federal (Schedule I), însă o posibilă reclasificare în Schedule III ar elimina penalităţile fiscale şi ar recunoaşte utilizarea medicală, îmbunătăţind perspectivele industriei americane. Pentru Tilray, o astfel de schimbare ar crea oportunităţi de achiziţii şi parteneriate în SUA, în timp ce liberalizarea treptată a pieţelor europene, în special în Germania, ii consolidează poziţia strategică internaţională.
Analiştii consideră că evoluţia Tilray depinde de ritmul reformelor globale privind canabisul, în special în SUA, şi de capacitatea companiei de a atinge profitabilitatea prin modelul său diversificat. O posibilă reclasificare în Schedule III sau legalizare parţială până în 2026-2027 ar deschide accesul pe piaţa americană, oferind premise pentru o creştere a preţului.
• Oportunităţi şi riscuri ale investiţiei în Tilray
Oportunităţi
Model hibrid şi diversificat: Tilray beneficiază de o structură unică, combinând operaţiuni în canabis recreaţional şi medical, băuturi alcoolice, băuturi fără alcool şi produse pe bază de THC şi cânepă. Această diversificare reduce dependenţa de un singur segment şi permite sinergii între portofolii.
Extindere internaţională accelerată: Compania deţine peste 40 de branduri active în 20 de ţări şi îşi extinde amprenta în Europa, inclusiv prin obţinerea primei licenţe de distribuţie de canabis medical în Italia (parteneriat Molteni Pharma) şi prin triplarea distribuţiei medicale în Germania în anul fiscal 2026.
Poziţionare strategică pentru piaţa SUA: Tilray ar putea beneficia semnificativ de reclasificarea canabisului în Schedule III, care ar permite intrarea pe piaţa americană prin achiziţii şi parteneriate. Compania deţine deja infrastructură de distribuţie în SUA prin brandurile de bere SweetWater şi ShockTop şi prin produsele wellness Manitoba Harvest.
Creşterea marjelor şi îmbunătăţirea fluxului de numerar: Programul de eficientizare ”Project 420” a generat economii de peste 25 de milioane de dolari anual, contribuind la reducerea pierderilor şi la o îmbunătăţire semnificativă a fluxului operaţional.
Riscuri
Presiuni de reglementare: Legalizarea la nivel federal în SUA rămâne incertă, iar întârzierile în procesul de reclasificare pot afecta evaluarea şi planurile de extindere. În Europa, birocraţia şi limitările privind importurile medicale (de ex. întârzierile de autorizaţii în Portugalia) rămân obstacole.
Profitabilitate limitată: Deşi compania a raportat un profit marginal în primul trimestru din anul fiscal 2026, performanţa rămâne fragilă, cu marje în scădere la unele segmente (canabis şi băuturi) şi dependenţă de venituri neoperaţionale pentru a atinge rezultate pozitive.
Competiţie intensă: Piaţa canadiană este saturată, iar la nivel global Tilray se confruntă cu rivali precum Canopy Growth, Aurora, Cronos şi High Tide, ceea ce menţine presiunea pe preţuri şi pe cote de piaţă.
Sursele menţionate de TradeVille în această analiză sunt: wallstreetzen.com, Bloomberg, finance.yahoo.com, globenewswire.com, morningstar.com, seekingalpha.com, investing.com, marketbeat.com, tradingview.com, alphaspread.com.
Investiţia în instrumente financiare presupune riscuri specifice; performanţele anterioare nu sunt un indicator fiabil al rezultatelor viitoare. Costurile de achiziţie şi fluctuaţiile valutei pot influenţa randamentul investiţiei. Cotaţiile afişate sunt cele de la sfârşitul zilei precedente de tranzacţionare.Lista potentialelor conflicte de interese, research-uri din ultimele 12 luni. Nu există instrument financiar fără risc.
Opinia Cititorului