Fostul preşedinte Traian Băsescu consideră că războiul cu Iranul nu poate fi câştigat decât dacă debarcă vreun milion de militari americani pe teritoriul Iranului şi nu se ştie cât se mai întorc din ei, informează news.ro.
El a precizat că ameninţările preşedintelui Donald Trump sunt ”tipul de ameninţare care nu sperie pe nimeni, câinii care latră nu muşcă”.
"E tipul de ameninţare care nu sperie pe nimeni. Câinii care latră nu muşcă. Adică ce o să facă? O să mai dea cu bombe şi rachete? Iranul, partea militară este 50% sub munte, sub pământ. Nu putea să se uite la Hamas şi Hezbollah, că sunt pe strategii şi tactici iraniene, cu tuneluri, cu depozite subterane, sunt foarte greu de identificat. În orice caz, poate că, văzând poziţia Franţei, a Chinei şi a Rusiei, atenţionează că singura soluţie este negocierea. Poate că, până marţi, îşi dă seama că nu poate ajunge la mare lucru continuând războiul cu Iranul”, a spus Traian Băsescu la TVR INFO, despre ameninţările preşedintelui SUA, Donald Trump, către Iran.
El a arătat că ”războiul cu Iranul nu poate fi câştigat decât dacă debarcă vreun milion de militari americani pe teritoriul Iranului, şi nu se ştie cât se mai întorc din ei, pentru că Iranul e o ţară mare”.
”E o ţară cu 90 de milioane de locuitori. Nu-i Venezuela, nu-i ştiu eu ce ţară mică. Şi e o ţară care are conştiinţa existenţei ei, poporul iranian are conştienţa existenţei şi a istoriei. De 2500 de ani nu e o ţară care s-a format în urma unor aranjamente sau convenţii internaţionale. E o ţara care acolo a fost. E un fost mare imperiu, persan, imperiu care a dominat lumea şi a lăsat lumii. şi cultură şi multe altele. Din păcate, naţiunea a fost... prostită, de ayatollah, e prostită religios. Şi a ajuns să fie o naţiune... care este neadaptată zilei de azi, evoluţiilor societăţii. Sunt fanatizaţi mulţi dintre ei", a mai fostul preşedinte.
Potrivit lui Traian Băsescu, strâmtoarea Ormuz nu poate fi deschisă cu forţa ci doar cu negocierea.
”Soluţia prin forţă nu duce nicăieri. Nu cred că acea strâmtoare poate fi deschisă cu forţa. Poate fi deschisă cu negocierea. Cu forţa înseamnă şi foarte multe pierderi şi nu se ştie dacă va fi cu succes, a mai afirmat Băsescu.
"Deschideţi nenorocita de Strâmtoare, ticăloşi nebuni, sau veţi trăi în Iad - DOAR UITAŢI-VĂ! Slavă lui Allah", este noul ultimatum al preşedintelui Donald Trump, aşa cum a scris pe Truth Social.






















































1. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 06.04.2026, 12:07)
Macron a spus de mult .
2. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 06.04.2026, 12:58)
"Iranul, partea militară este 50% sub munte, sub pământ":-)...E suficient sa bombardezi intrarile de access, sa le acoperi cu pamant si sa-i lasi pe desculti la macerat. SUA are posibilitatea sa supravegheze prin satelit 24/7 daca descultii aduc utilaje/oameni pentru a incerca eliberarea cailor de access, moment in care trimiti fie niste Tomahawk-uri, bunker buster sau B2 si aduci lucrurile la starea initiala. Cat timp "partea militara" inclusiv programul nuclear sta la macerat sub pamant, "totul decurge conform planului", nu e nevoie sa trimita trupe americane in Iran:-)
2.1. fără titlu (răspuns la opinia nr. 2)
(mesaj trimis de anonim în data de 06.04.2026, 16:26)
Vezi ca nu e joc pe platforme ; ca sunt fanatici sau nu , iranienii au determinare , sunt ATACATI in propria tara , distrugerile si pierderile umane vor radicaliza oamenii.
2.2. fără titlu (răspuns la opinia nr. 2.1)
(mesaj trimis de anonim în data de 06.04.2026, 17:07)
Pai acelasi lucru e valabil si pentru Israelieni, au fost atacati in propria tara. Concluzia e una singura, daca descultii nu renunta la programul nuclear atunci tocati marunt sa nu mai apuce sa ceara de la nimeni niciodata "pamant si apa":-)
2.3. fără titlu (răspuns la opinia nr. 2)
(mesaj trimis de anonim în data de 06.04.2026, 19:33)
n-au incalecat ei rusii si americani afganistanul care nici rachete n-avea, nici armata regulata.
2.4. fără titlu (răspuns la opinia nr. 2.2)
(mesaj trimis de anonim în data de 07.04.2026, 09:44)
culca-te , pari mai inteligent cand dormi !
3. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 07.04.2026, 09:42)
Unul din rarele momente cand ii dau dreptate ,