Traian Băsescu a graţiat o mamă cu cinci copii

E.D.
Politică / 3 iunie 2014

Peşedintele României, domnul Traian Băsescu, a semnat astăzi un decret de graţiere a unei mame cu cinci copii, , încarcerată pentru furt calificat, informează un comunicat al administraţiei prezidenţiale.

Potrivit acestuia, Traian Băsescu, a semnat decretul de graţiere a doamnei Angela Lican pentru restul rămas neexecutat din pedeapsa de 2 ani şi 6 luni de închisoare aplicată pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat.

Decizia domnului preşedinte Traian Băsescu are la bază motive umanitare. Doamna Angela Lican este mamă a cinci copii, cel de al şaselea decedând la vârsta de 5 luni, în timpul în care dumneaei era încarcerată. Niciunul din copii nu merge la şcoală, iar familia are o situaţie materială precară, singurele venituri fiind alocaţiile copiilor şi ajutorul social. În prezent, Angela Lican se află în executarea pedepsei, fiind încarcerată la Penitenciarul de Femei "Târgşor" (Târgşorul Nou, judeţul Prahova).

Opinia Cititorului ( 1 )

  1. Bravo domnule Presedinte; aceste cazuri trebuie avute in vedere , nu alde Jiji &comp..... 

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comandă “Constituţia Libertăţii „E” “Citeste “Constituţia Libertăţii „E” “Read SUPPLEMENT BURSA THE CONSTITUTION OF LIBERTY „E” “
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

09 Oct. 2026
Euro (EUR)Euro5.3414
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7612
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.7280
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.3029
Gram de aur (XAU)Gram de aur640.8929

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
raobooks.com
rod-print.ro
roenergy.eu
bio-circle.ro
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
immromania.eu
greenenergyexpo-romenvirotec.ro
energyexpo.eu
hartconsulting.eu
Harta noii economii fragmentate
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
Comanda carte
40 de nopţi albe
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb