TRAIAN BĂSESCU: "Livia Stanciu, numită la CCR pentru că i-a făcut două servicii majore lui Iohannis"

Mina Irina
Politică / 13 iunie 2016

Fostul preşedinte Traian Băsescu a declarat, ieri seară, că numirea Liviei Stanciu ca judecător la Curtea Constituţională este un semn de mulţumire din partea preşedintelui Iohannis pentru două servicii pe care aceasta i le-ar fi făcut şefului statului, potrivit unor surse din presă.

"Livia Stanciu a fost numită la Curtea Constituţională pentru că i-a făcut două servicii majore lui Iohannis. Nu l-a declarat incompatibil înainte de campania electorală sau chiar în timpul campaniei şi doi: prin influenţă, a trimis la rejudecare la o curte mai binevoitoare sau controlată procesul pierdut definitiv pentru casa luată cu fals constatat de judecători", a declarat Traian Băsescu.

El a spus că, în opinia sa, numirea Liviei Stanciu la CCR este ca urmare "a mulţumirii" preşedintelui Iohannis.

"Nu zic că au fost negocieri între Stanciu şi Iohannis. E pur şi simplu mulţumirea lui Iohannis că l-a scos din belea de 2 ori. Odată putea să nu mai fie preşedinte dacă se judeca la timp procesul cu ANI. (...)Doar pentru 2 persoane s-a făcut rejudecarea unei hotărâri definitive: în cazul Rarinca şi în cazul casei lui Iohannis", a adăugat Băsescu.

Acesta a mai spus că numirea lui Stanciu este o greşeală, dar că nu o acuză pe aceasta de lipsă de profesionalism, conform aceloraşi surse.

Opinia Cititorului ( 1 )

  1. nea BASE mai lasane in 10 ani au furat toti de au rupt si tu ai dormit si acum o faci pe justitiarul nu ai auzit de COCOS ,EADS ANRP MICROSOFT MAFIA PADURILOR cu PRINCE POL cumatru cu tine ,am uitat mata erai ocupat cu TANTI NUTI trage un coniac si dute la NANA SAU LA NANI

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
danescu.ro
aages.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

19 Iun. 2026
Euro (EUR)Euro5.2391
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.5710
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.6731
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0505
Gram de aur (XAU)Gram de aur612.0168

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
canva.site
rod-print.ro
Cotaţii fonduri mutuale
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb