TRANSPORTATORII CER AJUTORUL PARLAMENTULUI, DUPĂ SCUMPIREA RCA:"Întreaga industrie de transport este în situaţia de a opri activitatea"

Ziarul BURSA #Companii #Transporturi / 22 februarie 2016

"Întreaga industrie de transport este în situaţia de a opri activitatea"

UNTRR solicită limitarea valorii RCA/carte verde, cel puţin pe o perioadă de un an

ASF spune că societăţile de asigurări au raportat o creştere medie a primelor de până la 50%, în timp ce transportatorii vorbesc de creşteri de 100-300%

Transportatorii vor ca Parlamentul să ceară ca Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) să ia măsuri ferme în ceea ce priveşte reducerea tarifelor RCA pentru a nu se repeta protestul din decembrie 2015, dar la o amploare mai mare, se arată într-un comunicat de presă al Asociaţiei Patronale a Transportatorilor Europa 2002.

Şi în ianuarie, reprezentanţii transportatorilor au transmis că oficialii ASF nu au respectat protocolul semnat pe data de 22 decembrie 2015, care prevedea limitarea creşterii RCA la maximum 50% faţă de iunie 2015. Transportatorii au ameninţat că vor da în judecată ASF, potrivit unui anunţ al Confederaţiei Operatorilor şi Transportatorilor Autorizaţi din România, din ianuarie.

Ieri, reprezentanţii transportatorilor au anunţat retragerea de la discuţiile privind reducerea tarifelor RCA, după nerespectarea punctului 1 din Protocolul semnat în decembrie 2015.

"Deşi au fost iniţiate discuţii din luna noiembrie 2015 la nivelul ASF, Guvern precum şi în Comisia de Buget-Finanţe a Parlamentului pentru reducerea tarifelor RCA, care în ultimul an au crescut exploziv între 100-300%, nejustificat, până în acest moment, după ce au trecut două luni de la semnarea Protocolului, constatăm că tarifele nu au înregistrat nici o scădere", se arată în comunicatul de ieri, unde se mai adaugă: "Întreaga industrie de transport este în situaţia de a opri activitatea, acest lucru putând conduce la blocarea activităţii a zeci de mii de autovehicule".

Totodată, Uniunea Naţională a Transportatorilor Rutieri din România (UNTRR) a transmis că discţile de vineri dintre transportatori şi ASF au eşuat: "ASF susţine că nu au existat majorări ale tarifelor RCA în 2015, contrar dovezilor transmise de UNTRR.

UNTRR solicită intervenţia Parlamentului, comisiilor de specialitate - Comisia de Transport şi Infrastructură din Camera Deputaţilor şi Comisiei de Buget Finanţe din Senatul României, care au organizat întâlniri pe tema RCA, având în vedere că marţi, 23 februarie 2016, noua lege RCA urmează să fie trimisă în Parlament".

UNTRR solicită Parlamentului, Guvernului, Consiliului Concurenţei şi ASF limitarea valorii RCA/carte verde, cel puţin pe o perioadă de un an, la valori normale de maximum 5.000 de lei pe 12 luni pentru autovehiculele comerciale de mărfuri şi persoane care fac transporturi rutiere internaţionale şi naţionale, la maximum 2.000 lei pe 12 luni pentru autovehiculele de transport public local şi la maximum 300 lei pe 12 luni pentru autoturisme.

"Dacă în anul 2012, costul mediu cu o asigurare RCA pentru un autovehicul de transport mărfuri pe 12 luni, care efectua transporturi rutiere internaţionale era de 1.200 lei, în 2014 a ajuns la 4.000 de lei, în 2015 la 15.000 de lei, anul viitor ne aşteptăm să atingă nivelul minim de 60.000 de lei, iar în maximum 5 ani să depăşească valoarea celor mai scumpe autovehicule noi - peste 96.000 euro!", declară reprezentanţii UNTRR.

În schimb ASF a transmis că la întâlnirea cu asiguratorii şi transportatorii de vineri, participanţii au fost invitaţi ca în prealabil să pregătească date relevante, atât la nivel agregat, pe clase de asigurări, cât şi cazuri individuale, care să ofere evidenţe credibile privind evoluţia primelor de asigurare RCA în ultimele 6-9 luni.

"Cele două părţi nu au căzut de acord asupra interpretării şi încadrării în limita de majorare de 50% convenită prin Protocol", arată ASF, adăugând: " În timp ce societăţile de asigurări au raportat, din situaţia contractelor încheiate, o creştere medie a primelor de până la 50%, transportatorii au argumentat pe poliţe individuale situaţii care au depăşit acest nivel".

ASF apreciază că, în continuarea demersurilor de pînă acum, care vizează reechilibrarea şi stabilitatea financiară a pieţei de asigurări, este important părţile implicate să îşi păstreze deschiderea necesară pentru un dialog direct, concret şi constructiv.

În perioada imediat următoare ASF a anunţat că îşi va orienta toate eforturile pentru rescrierea cadrului normativ pentru RCA, inclusiv prin intermediul discuţiilor comune din cadrul grupurilor de lucru.

Potrivit COTAR, conform protocolului pe care reprezentanţii autorităţilor şi l-au asumat, până la sfârşitul anului trecut trebuia să se facă modificările pentru normele RCA, în sensul celor discutate, lucru care nu s-a întâmplat, iar firmele de asigurare au crescut valoarea poliţelor RCA mai mult decât s-a negociat. Protocolul de înţelegere prevedea şi excluderea Cărţii Verzi de la calculul daunalităţii, pentru transportul local de persoane.

Majorarea preţului la poliţele RCA a stârnit anul trecut nemulţumirea transportatorilor, care au protestat cu miile în faţa Guvernului. Negocierile din luna decembrie dintre reprezentanţii ASF, cei ai transportatorilor şi companiile de asigurări au condus la semnarea unui protocol care prevede limitarea creşterii RCA la maximum 50%, luându-se ca termen de referinţă tarifele practicate în iunie 2015, aceasta fiind una dintre măsurile asupra căreia s-a convenit că trebuie să fie implementată imediat pe piaţa de asigurări.

Cristian Muntean, directorul general al Asociaţiei Societăţilor de Service Auto Independente (ASSAI), ne-a explicat atunci că, în mod real, tarifele RCA pot să rămână la acelaşi nivel doar dacă vor firmele de asigurări.

Domnia sa vrea ca bugetul Autorităţii de Supraveghere Financiară (ASF) să fie administrat de către Ministerul Finanţelor Publice, astfel încât să dispară conflictul de interese dintre asigurători şi supraveghetor, urmând ca propunerea să fie transmisă Parlamentului în data de 25 ianuarie. Soluţia propusă de reprezentantul ASSAI este ca firmele de asigurări să fie obligate să contribuie către Ministerul de Finanţe, iar bugetul ASF să fie gestionat de către acest minister.

GALA BURSA 2022
Apanova
BTPay
Electromagnetica
DIGI
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

25 Noi. 2022
Euro (EUR)Euro4.9250
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7278
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.0120
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.7274
Gram de aur (XAU)Gram de aur266.4903

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Bursele din regiune
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.rowww.dreptonline.rowww.hipo.ro