DEŞI OAMENII SUNT NEMULŢUMIŢI DE CONDIŢIILE DIN TRENURICFR Călători pretinde că avem acelaşi confort ca europenii
DENISA TOMESCUZiarul BURSA #Companii / 10 ianuarie 2014 /
DENISA TOMESCUZiarul BURSA #Companii / 10 ianuarie 2014 /
F.A.Companii / 9 ianuarie 2014
Compania Natională de Căi Ferate (CFR) a anunţat, astăzi, printr-un comunicat trimis redacţiei, că neregulile semnalate de Corpul de Control al Ministerului Transporturilor privind dispariţia unor vagoane din parcul centralizat al companiei apar în dosare aflate pe rolul instanţelor încă din 2012, fiind deficienţe înregistrate de companie în perioada 2003-2004.
E.O.Ziarul BURSA #Companii / 9 ianuarie 2014
Directorul general şi membrii Consiliului de Administraţie din cadrul CFR Infrastructură ar putea fi daţi afară în perioada următoare, în urma raportului întocmit de Corpul de control al Ministerului Transporturilor, care scoate în evidenţă o serie de nereguli la nivelul activităţii companiei, a declarat, ieri, într-o emisiune televizată, ministrul Transporturilor Ramona Mănescu, citată de Agerpres.
EMILIA OLESCUZiarul BURSA #Companii / 9 ianuarie 2014 /
F.A.Companii / 8 ianuarie 2014
Ministrul Transporturilor, Ramona Mănescu, a declarat, astăzi, la un post de televiziune, că i-ar putea elibera din funcţie pe directorul general şi pe membrii Consiliului de Administraţie ai companiei CFR Infrastructură, în urma neregulilor constatate de raportul întocmit de Corpul de control al ministerului.
E.O.Ziarul BURSA #Companii / 8 ianuarie 2014 /
Emilia OlescuZiarul BURSA #Companii / 20 decembrie 2013
F.A.Companii / 17 decembrie 2013
EMILIA OLESCUZiarul BURSA #Companii / 17 decembrie 2013 /
EMILIA OLESCUZiarul BURSA #Companii / 13 decembrie 2013
EMILIA OLESCUZiarul BURSA #Companii / 12 decembrie 2013
F.A.Companii / 11 decembrie 2013
F.A.Companii / 11 decembrie 2013
EMILIA OLESCUZiarul BURSA #Companii / 10 decembrie 2013
ALINA TOMA VEREHAZiarul BURSA #Companii / 3 decembrie 2013
EMILIA OLESCUZiarul BURSA #Companii / 22 noiembrie 2013
VLAD PÎRVUZiarul BURSA #Companii / 21 noiembrie 2013 /
EMILIA OLESCUZiarul BURSA #Companii / 19 noiembrie 2013 /
EMILIA OLESCUZiarul BURSA #Companii / 13 noiembrie 2013 /
F.A.Companii / 4 noiembrie 2013
F.A.Companii / 25 octombrie 2013
EMILIA OLESCUZiarul BURSA #Companii / 25 octombrie 2013 /
EMILIA OLESCUZiarul BURSA #Companii / 25 octombrie 2013 /
EMILIA OLESCUZiarul BURSA #Companii / 25 octombrie 2013 /
Miscellanea /L.B. - 19 septembrie, 14:10
Internaţional /L.B. - 19 septembrie, 14:08
Politică /L.B. - 19 septembrie, 12:44
Internaţional /L.B. - 19 septembrie, 12:40
Politică /L.B. - 19 septembrie, 12:34
Internaţional /L.B. - 19 septembrie, 12:32
Companii /Sabin S. Brandiburu - 23 octombrie
Editorial /Cornel Codiţă - 23 octombrie
Macroeconomie /Cosmin Păcuraru, expert în securitate energetică - 23 octombrie
Piaţa de Capital /Bosie Marius-Constantin, Equity Research Analyst TradeVille - 23 octombrie
Politică /George Marinescu - 23 octombrie
Politică /Gheorghe Iorgoveanu - 23 octombrie
| 5.3485 | |
| 4.7640 | |
| 5.8104 | |
| 6.3851 | |
| 625.6821 |
convertor valutar
»=Piaţa de Capital /A.I. - 18 septembrie
Piaţa de Capital /A.V. - 18 septembrie
Piaţa de Capital /A.I. - 17 septembrie
Piaţa de Capital /A.I. - 16 septembrie
Piaţa de Capital /A.I. - 15 septembrie
Piaţa de Capital /Andrei Iacomi - 14 septembrie
VLAD PÎRVU (translated by Cosmin Ghidoveanu)
Adina Ardeleanu (Translated by Cosmin Ghidoveanu)
ANCUŢA STANCIU (Translated by Cosmin Ghidoveanu)
ADINA ARDELEANU (Translated by Cosmin Ghidoveanu)
ALINA TOMA VEREHA (translated by Cosmin Ghidoveanu)
ADINA ARDELEANU (Translated by Cosmin Ghidoveanu)
