Trecerea Transelectrica şi Transgaz la Finanţe, publicată în Monitorul Oficial

F.A.
Politică / 2 aprilie 2013

Ordonanţa de Urgenţă privind trecerea Transelectrica şi Transgaz, transportatorii naţionali de electricitate şi de gaze, de la Ministerul Economiei la Ministerul Finanţelor, a fost publicată, ieri, în Monitorul Oficial.

Ziarul BURSA a publicat, în exclusivitate, în data de 11 ianuarie, informaţia despre transferul transportatorilor naţionali de electricitate şi gaze.

În nota de fundamentare a actului normativ, autorităţile arată că, prin Directiva 2009/72/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 13 iulie 2009 privind normele comune pentru piaţa internă a energiei electrice, a fost reglementată necesitatea separării efective a activităţilor de producţie sau de furnizare de activităţile de transport şi de sistem. Astfel, s-a prevăzut că separarea proprietăţii reprezintă o modalitate eficace şi sigură de soluţionare a conflictului de interese inerent între producători, furnizori şi operatori de transport şi de sistem. Totodată, măsura în cauză este de natură să garanteze siguranţa alimentării cu energie electrică şi gaze naturale.

Opinia Cititorului ( 1 )

  1. Va rog sa explicati intelesul Art. 5 (2), in contextul intregii Ordonante.

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comandă “Constituţia Libertăţii „E” “Citeste “Constituţia Libertăţii „E” “Read SUPPLEMENT BURSA THE CONSTITUTION OF LIBERTY „E” “
rominsolv.ro
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

12 Oct. 2026
Euro (EUR)Euro5.3373
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7714
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.7273
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.3160
Gram de aur (XAU)Gram de aur639.8793

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
raobooks.com
rod-print.ro
roenergy.eu
bio-circle.ro
Cotaţii fonduri mutuale
eduprosummit.ro
immromania.eu
greenenergyexpo-romenvirotec.ro
energyexpo.eu
hartconsulting.eu
Harta noii economii fragmentate
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
Comanda carte
40 de nopţi albe
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb