Trei federaţii sindicale organizează astăzi un miting de protest în Piaţa Victoriei

T.B.
Politică / 22 iulie 2025

Trei federaţii sindicale organizează astăzi un miting de protest în Piaţa Victoriei

Federaţia Sindicatelor din Silvicultură SILVA, împreună cu Federaţia Sindicatelor Transportatorilor Feroviari din România şi Federaţia Naţională a Muncii, membre ale Confederaţiei Sindicale Naţionale Meridian, organizează marţi, în intervalul orar 11:00 - 14:00, un miting de protest în Piaţa Victoriei din Capitală, pe fondul nemulţumirilor legate de politicile Guvernului, relatează Agerpres.

Sindicaliştii reclamă faptul că, prin ultimele reforme, autorităţile caută să repare situaţia financiară a ţării pe spinarea lucrătorilor cinstiţi, conform sursei.

Pe de altă parte, Federaţia SILVA a avertizat, într-un comunicat, că reorganizarea Romsilva are nevoie de un proiect viabil, negociat cu toate părţile responsabile, nu de un pretext pentru jefuirea patrimoniului forestier.

Sindicaliştii au subliniat că noua ministră a Mediului, Diana Buzoianu, nu a vrut să stea de vorbă cu ei şi să asculte prea mult argumentele profesioniştilor şi precizează că aceasta preferă mai degrabă ONG-urile de mediu.

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comandă “Constituţia Libertăţii „E” “Citeste “Constituţia Libertăţii „E” “Read SUPPLEMENT BURSA THE CONSTITUTION OF LIBERTY „E” “
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

14 Oct. 2026
Euro (EUR)Euro5.3393
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7706
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.7239
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.3273
Gram de aur (XAU)Gram de aur635.4807

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
raobooks.com
rod-print.ro
roenergy.eu
bio-circle.ro
Cotaţii fonduri mutuale
eduprosummit.ro
immromania.eu
greenenergyexpo-romenvirotec.ro
energyexpo.eu
hartconsulting.eu
Harta noii economii fragmentate
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
Comanda carte
40 de nopţi albe
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb