Treichl (Erste): România "pare să nu-şi poată face curăţenie în propria ogradă" în plan politic

N.I.
Bănci-Asigurări / 31 octombrie 2009

România "pare să nu-şi poată face curăţenie în propria ogradă" din punct de vedere politic, deşi are un potenţial economic ridicat, datorită fondurilor "incredibile" pe care le-ar putea atrage şi folosi pentru a contracara efectele crizei, a spus directorul general al Erste Group, Andreas Treichl.

"România este un caz special (între statele din Europa Centrală şi de Est, n.r.). Nivelul datoriei acestui stat este foarte redus şi ar putea atrage o cantitate incredibilă de fonduri pentru a combate criza, dar din punct de vedere politic pur şi simplu nu-şi poate face curăţenie în propria ogradă", a răspuns Treichl, întrebat despre perspectivele statelor din regiune, în cadrul conferinţei de presă pentru prezentarea rezultatelor financiare ale grupului Erste.

El a subliniat că există particularităţi în cazul fiecărei economii central sau est-europeană şi "va fi interesant de văzut ce se va întâmpla în următoarele trimestre şi cum vor reacţiona economiile naţionale".

"Există situaţii specifice, (evoluţia unui stat, n.r.) depinde şi de situaţia politică. Uitaţi-vă la Ungaria, de exemplu. Arată cât de repede se poate schimba percepţia asupra unui stat", a mai spus Treichl.

Totodată, directorul general al Erste Bank a afirmat că vârful crizei a fost depăşit, deşi condiţiile rămân dificile.

"Cred că situaţia se va îmbunătăţi în 2010, va exista creştere economică în regiune, dar va fi slabă. Nu cred că această creştere economică va fi suficient de puternică pentru a duce la ieşirea din criză. Mediul rămâne dificil, inclusiv în termeni de costuri de risc, dar cred că vârful crizei a trecut", a explicat Treichl.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Harta noii economii fragmentate
rominsolv.ro
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

19 Feb. 2026
Euro (EUR)Euro5.0956
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.3216
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.5867
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8285
Gram de aur (XAU)Gram de aur693.2599

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
afeer.ro
oaer.ro
greenppa.ro
disb.ro
tophotelawards.ro
romexpo.ro
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
targulnationalimobiliar.ro
solarenergy-expo.ro
thediplomat.ro
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb