TREZORERIA AMERICANĂ:  Statele Unite nu intenţionează, în prezent, să împiedice listarea companiilor chineze la bursele americane

I.D.
Internaţional / 29 septembrie 2019

Statele Unite nu intenţionează, în prezent, să împiedice listarea companiilor chineze la bursele americane

Statele Unite nu intenţionează, în prezent, să împiedice companiile chineze să se listeze la bursele americane, a declarat un oficial al Trezoreriei americane, citat de Bloomberg.

"Administraţia nu analizează, în acest moment, blocarea listării acţiunilor companiilor chineze la bursele americane", a declarat purtătorul de cuvânt al Trezoreriei, Monica Crowley.

Reuters a relatat vineri că administraţia preşedintelui Donald Trump ia în considerare delistarea companiilor chineze de la bursele americane, în cadrul unor eforturi mai ample de a limita investiţiile companiilor din China în Statele Unite.

Trezoreria nu a răspuns imediat solicitărilor de comentarii din partea Reuters.

În luna iunie, parlamentari din Partidul Republican şi Partidul Democrat au introdus un proiect de lege pentru a obliga companiile chineze listate la o bursă în SUA să se supună supravegherii autorităţilor de reglementare, oferind acces inclusiv la auditori, în caz contrar riscând delistarea.

Autorităţile chineze au fost reticente mult timp să permită autorităţilor de reglementare străine să inspecteze firmele locale, din motive de securitate naţională.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
Conferinţa BURSA “FORUMUL INVESTITORILOR - 2026”
eximbank.ro
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

05 Iun. 2026
Euro (EUR)Euro5.2488
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.5102
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.7242
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0718
Gram de aur (XAU)Gram de aur647.4767

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
canva.site
explorebucharest.ro
rod-print.ro
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb