Tribunalul Constanţa a aprobat modificarea preţului de pornire pentru vânzarea Şantierului Naval Damen Mangalia

L.B.
Miscellanea / 7 septembrie, 13:51

Tribunalul Constanţa a aprobat modificarea preţului de pornire pentru vânzarea Şantierului Naval Damen Mangalia

Magistraţii Tribunalului Constanţa au decis luni să accepte propunerea lichidatorului Şantierului Naval Damen Mangalia, CITR, de modificare a preţului de pornire în cazul vânzării obiectivului industrial, după trei licitaţii eşuate cu preţ fix de 184 de milioane de euro, potrivit minutei publicate de instanţă.

Decizia prevede că vânzarea în bloc a activului funcţional „Şantierul Naval Mangalia” se va face potrivit dispoziţiilor Codului de procedură civilă privind vânzarea prin licitaţie publică în cadrul procedurii de executare silită, iar procedural, va mai fi o singură încercare la nivelul actual de 184 de milioane de euro, după care valoarea poate fi redusă, iar termenul de organizare a licitaţiilor poate fi diminuat de la o lună la câteva săptămâni, explică sursa.

Un nou termen în dosarul falimentului a fost fixat pentru 28 septembrie, iar decizia instanţei este executorie, dar poate fi atacată cu apel în 7 zile de la comunicare, încheie informaţiile.

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comandă “Constituţia Libertăţii „E” “Citeste “Constituţia Libertăţii „E” “Read SUPPLEMENT BURSA THE CONSTITUTION OF LIBERTY „E” “
conpet.ro
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

25 Sep. 2026
Euro (EUR)Euro5.2718
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.6289
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.5798
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.1282
Gram de aur (XAU)Gram de aur638.7919

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
raobooks.com
rod-print.ro
bio-circle.ro
Cotaţii fonduri mutuale
hartconsulting.eu
Harta noii economii fragmentate
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb