Tribunalul Timiş a respins miercuri ca neîntemeiată solicitarea formulată de Dominic Fritz privind suspendarea executării ordinului emis de prefectul judeţului prin care s-a constatat încetarea mandatului său de primar al municipiului Timişoara, decizia nefiind definitivă şi putând fi contestată cu recurs la Curtea de Apel, relatează agenţia de presă News.ro.
Potrivit minutei judecătoreşti, magistraţii au respins cererea vizând Ordinul nr. 960 din 2 octombrie 2026, acordând un termen de recurs de cinci zile de la comunicare, în timp ce pronunţarea asupra solicitării de sesizare a Curţii de Justiţie a Uniunii Europene (CJUE) a fost amânată pentru data de 16 noiembrie, arată sursa citată.
Procedura de încetare a mandatului a fost declanşată după ce fostul edil a pierdut definitiv procesul cu Agenţia Naţională de Integritate (ANI), instituţie care l-a declarat în conflict de interese administrativ pentru aprobarea, în 2020, a unui referat privind un Plan Urbanistic Zonal (PUZ) întocmit de firma unui consilier local care îl creditase cu 25.000 de lei în campania electorală.
Deşi prefectura stabilise iniţial o penalizare salarială de 10% pe o perioadă de trei luni, aplicarea noilor prevederi din legislaţia de integritate a impus emiterea actului administrativ prin care s-a constatat vacantarea funcţiei de conducere a administraţiei locale, precizează News.ro.

























































Opinia Cititorului