Trudeau îl critică pe Trump în urma unor mesaje cu accente xenofobe

D.I.
Internaţional / 16 iulie 2019

Justin Trudeau

Justin Trudeau

Premierul canadian Justin Trudeau a criticat implicit, luni, atacuri cu accente xenofobe ale lui Donald Trump la adresa unor alese din opoziţia democrată, subliniind că "diversitatea" este "una dintre cele mai mari forţe", relatează AFP.

După ce a îndemnat în weekend alese democrate de culoare "să se întoarcă" în ţara lor de origine - în pofida faptului că mai multe dintre cele vizate s-au născut în Statele Unite -, şeful statului american le-a îndemnat luni să ceară scuze Americii pentru "declaraţiile lor oribile şi respingătoare".

Întrebat de presă despre aceste declaraţii, Justin Trudeau s-a abţinut să-l numească pe Donald Trump, însă a spus că "eu cred că canadienii şi toată lumea de pe planetă ştiu exact ce cred eu despre aceste comentarii".

"Nu aşa vedem noi lucrurile în Canada - un canadian este un canadian", a tranşat premierul liberal, care se află în campanie în vederea unui al doilea mandat.

"Diversitatea ţării noastre este una dintre marile noastre forţe şi o sursă de o putere incredibilă de mândrie a canadienilor, iar noi vom continua să o apărăm", a subliniat Justin Trudeau, alături de secretarul general al NATO Jens Stoltenberg, în cadrul unei vizite la o bază militară canadiană.

Casino Online
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Aug. 2025
Euro (EUR)Euro5.0588
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.3326
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3652
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8677
Gram de aur (XAU)Gram de aur466.4968

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
oaer.ro
targulnationalimobiliar.ro
romaniansecuritysummit.com
romexpo.ro
connecting.careers
BURSA
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb