Preşedintele Statelor Unite a declarat sâmbătă că Iranul va fi supus unor lovituri „extrem de puternice” în cursul zilei, potrivit CBS News.
În replică la solicitarea lansată cu o zi înainte de Donald Trump privind o „capitulare necondiţionată” a Iranului pentru a pune capăt conflictului, preşedintele iranian Masoud Pezeshkian a transmis că ţara sa nu va ceda. „Inamicii (Israelul şi Statele Unite) îşi pot duce în mormânt dorinţa de a vedea poporul iranian capitulând”, a declarat liderul iranian sâmbătă.
Într-un mesaj publicat pe reţeaua sa de socializare, Donald Trump a afirmat că Iranul a fost „zdrobit” şi a susţinut că Republica Islamică „s-a predat vecinilor săi din Orientul Mijlociu, promiţând să nu mai tragă asupra lor”.
„Această promisiune a fost făcută doar din cauza atacurilor neobosite ale Statelor Unite şi Israelului. Aceştia au încercat să preia controlul şi să conducă Orientul Mijlociu. Aceasta este prima dată în mii de ani când Iranul este învins de vecinii săi din Orientul Mijlociu”, a declarat liderul de la Casa Albă.
Conform sursei citate, Trump a mai susţinut că statele din regiune i-au transmis mesaje de recunoştinţă. „Ţările din Orientul Mijlociu au spus: «Mulţumesc, preşedinte Trump!». Iranul nu mai este «tiranul Orientului Mijlociu», ci mai degrabă «pierzătorul Orientului Mijlociu»”, a afirmat preşedintele SUA.
















































1. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 07.03.2026, 14:28)
Go Trump !