Trump a închis anticipat Departamentul pentru Eficacitate Guvernamentală

A.B.
Internaţional / 24 noiembrie 2025

Trump a închis anticipat Departamentul pentru Eficacitate Guvernamentală

Departamentul eficacităţii guvernamentale (DOGE) a fost închis înainte de termen, cu opt luni mai devreme decât data oficială de finalizare, potrivit unui interviu acordat Reuters de directorul Office of Personnel Management (OPM), Scott Kupor.

Creat în ianuarie, DOGE a devenit un simbol al primelor luni ale celui de-al doilea mandat al lui Donald Trump. Programul, intens criticat, urmărea reducerea drastică a cheltuielilor federale şi a fost condus timp de cinci luni de Elon Musk, până la plecarea acestuia din administraţie în urma unei dispute cu preşedintele american.

Kupor a declarat că DOGE „nu mai există” ca structură autonomă, iar mare parte dintre atribuţii au fost preluate de OPM, agenţia responsabilă de resursele umane ale Guvernului federal. El a precizat că biroul nu mai funcţionează ca „entitate centralizată”, aşa cum fusese configurat în perioada în care Musk a preluat conducerea.

Directorul OPM a anunţat, totodată, încheierea „îngheţării” angajărilor la nivel guvernamental - măsură impusă de Trump la începutul mandatului, cu excepţia posturilor considerate esenţiale pentru aplicarea legii în domeniile imigraţiei şi siguranţei publice.

Ulterior interviului, Scott Kupor a nuanţat într-o postare pe X declaraţiile pentru Reuters, subliniind că, deşi DOGE nu mai are o conducere centralizată, „principiile sale rămân actuale: dereglementare, combaterea fraudei, risipei şi abuzurilor, reformarea funcţiei publice federale şi promovarea eficacităţii ca prioritate”.

În perioada în care a condus programul, Elon Musk a promis economii de 1.000 de miliarde de dolari la bugetul federal şi a folosit inclusiv simbolistica unei drujbe - asemenea preşedintelui argentinian Javier Milei - pentru a sugera reduceri masive în aparatul birocratic. Conform site-ului DOGE, încă activ, economiile realizate ar fi de 214 miliarde de dolari până în prezent, însă presa americană notează că această cifră ar fi „umflată”.

Deşi biroul a fost închis anticipat, programul rămâne în vigoare până în iulie 2026.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

27 Ian. 2026
Euro (EUR)Euro5.0959
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.2871
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.5270
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8732
Gram de aur (XAU)Gram de aur700.8626

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
tophotelawards.ro
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
metalshow-tib.ro
solarenergy-expo.ro
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb