Preşedintele american Donald Trump a descris duminică situaţia din oraşul spaniol Ceuta din nordul Africii drept „tristă” şi a adăugat că Spania este o ţară cu „control zero” asupra graniţelor sale, o referire la afluxul masiv de migranţi înregistrat la sfârşitul lunii iulie, informează EFE, citat de Agerpres.
Într-o postare pe reţeaua sa Truth Social, Trump a făcut din nou aluzie la cazul Ceutei, fără să îl menţioneze explicit, transmite sursa citată. „Atât de trist ce se întâmplă în Spania, o ţară cu control zero asupra frontierei sale. Wow!”, a scris acesta pe reţeaua Truth Social, potrivit sursei menţionate.
Nu este pentru prima dată când preşedintele SUA critică Spania, căreia i-a reproşat anterior dezacordurile sale cu privire la cheltuielile pentru apărare şi poziţia sa faţă de conflictele din Iran sau Fâşia Gaza, precizează Agerpres.
La jumătatea săptămânii, el a numit Spania o „ţară distrusă” şi a declarat că afluxul masiv de migranţi în Ceuta din iulie a fost „foarte trist de văzut”, transmite sursa citată.
„Spania va fi o ţară distrusă. Am o problemă cu Spania pentru că nu se comportă prea bine în ceea ce priveşte NATO şi nu plăteşte ceea ce ar trebui să plătească”, a declarat preşedintele american într-un interviu acordat canalului britanic GB News, potrivit sursei menţionate.
Referitor la Ceuta, Trump a declarat pentru aceeaşi publicaţie că „ceea ce se întâmplă acolo este foarte trist de văzut (...) Mii de oameni năvălesc în ţara lor. Nu am mai văzut aşa ceva” informează Agerpres.
La sfârşitul lunii iulie, peste 70.000 de migranţi au intrat ilegal în Ceuta dinspre Maroc, adaugă Agerpres. Majoritatea s-au întors în zilele următoare, însă puţin peste 5.000 rămân în oraş şi aşteaptă ca cererile lor de deportare sau azil să fie procesate, mai adaugă Agerpres.















































Opinia Cititorului