Trump îl invită pe Viktor Orban la Washington

L.A.
Internaţional / 3 mai 2019

Sursă foto: Twitter

Sursă foto: Twitter

Preşedintele american, Donald Trump, îl va primi pe premierul ungar, Viktor Orban, pentru discuţii la Casa Albă pe 13 mai, a anunţat ministrul de Externe al Ungariei, Peter Szijjarto, scrie Politico.

El a declarat că întâlnirea a fost confirmată, iar cele două ţări sunt "prietene".

"Ei sunt o superputere, noi suntem o ţară de mărime medie din Europa Centrală însă avem abordări similare pe subiecte importante", a afirmat Szijjarto, conform agenţiei.

"De când preşedintele Trump a fost ales, încercările de a interveni în mod deschis în problemele interne ale Ungariei au fost eliminate. Sub Obama, au existat încercări publice de a interveni în problemele noastre interne, încercări spectaculoase", a adăugat el.

Zoltan Kovacs, purtătorul de cuvânt al lui Orban, a scris pe Twitter că printre subiectele discutate vor fi cooperarea în apărare, relaţiile bilaterale, securitatea regională şi securitatea în sectorul energiei. În ceea ce priveşte energia, Szijjarto a declarat: "Americanii trebuie să înţeleagă că având în vedere infrastructura, suntem dependenţi de resursele Rusiei".

"Ne încurajează să diversificăm, să colaborăm şi cu ei, ceea ce este bine, ne-am bucura să facem acest lucru. Dar dacă compania lor, Exxon Mobil, nu exploatează gazele, ce putem face?", a precizat el, potrivit presei.

Comandă “Constituţia Libertăţii „E” “Citeste “Constituţia Libertăţii „E” “Read SUPPLEMENT BURSA THE CONSTITUTION OF LIBERTY „E” “
Conferinţa BURSA “Energia în priză”
rominsolv.ro
conpet.ro
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

02 Oct. 2026
Euro (EUR)Euro5.3447
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7519
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.7347
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.2764
Gram de aur (XAU)Gram de aur639.2010

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
raobooks.com
rod-print.ro
bio-circle.ro
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
energyexpo.eu
hartconsulting.eu
Harta noii economii fragmentate
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb