Trump, în vizită în Coreea de Sud după summitul G20

M.I.A.
Internaţional /

Sursă foto: Twitter

Sursă foto: Twitter

Preşedintele american Donald Trump urmează să efectueze în weekend o vizită în Coreea de Sud, după summitul G20, şi să discute cu omologul său sud-coreean Moon Jae-in despre negocieri în dosarul nuclear cu Phenianul, aflate în prezent în impas, a anunţat Casa Albastră, relatează AFP.

Trump urmează să viziteze Coreea de Sud sâmbătă, după summitul G20 de la Osaka, în Japonia, au precizat oficiali sud-coreeni.

Această vizită intervine în urma unui schimb de scrisori între locatarul Casei Albe şi dictatorul nord-coreean Kim Jong Un, care a catalogat "excelent" conţinutul misivei lui Donald Trump, potrivit agenţiei oficiale nord-coreene de presă KCNA, scrie News.ro.

La 11 iunie, Donald Trump a anunţat că a primit o scrisoare "magnifică" şi "foarte călduroasă" de la Kim Jong Un, adăugând că are în continuare încredere în nord-coreean, în pofida absenţei unor progrese tangibile în domeniul "denuclearizării".

Un oficial sud-coreean le-a declarat unor jurnalişti că Trump "ar avea în vedere" o vizită în Zona Demilitarizată (DMZ), dar că nu există vreun plan al unui summit trilateral între Trump, Moon şi Kim.

Peninsula coreeană a cunoscut în 2018 o remarcabilă destindere, după ani de tensiuni pe tema programelor balistic şi nuclear ale Phenianului. Această relaxare a fost marcată de o serie de întâlniri diplomatice, inclusiv două summituri între Kim şi Trump, conform News.ro.

Însă al doilea summit între cei doi, în februarie, la Hanoi, în Vietnam, s-a soldat cu un fiasco răsunător, iar negocierile între americani şi nod-coreeni se află de atunci în impas.

Kim l-a primit săptămâna trecută într-o vizită de stat pe Xi inping, primul preşedinte chinez care a vizitat Phenianul în ultimii 14 ani.

Experţi au văzut în această vizită a lui Xi, înaintea întâlnirii sale cu Trump în marja G20, semnul voinţei preşedintelui chinez de a arăta influenţa de care Beijingul continuă să se bucure în Coreea de Nord.

O purtătoare de cuvânt a preşedinşiei sud-coreene, Ko Min-jung, a declarat că Trump şi Moon urmează să poate "discuţii în profunzime despre mijloacele stabilirii unui regim de pace permanent prin denuclearizarea completă a peninsulei coreene".

Oficiali americani vorbesc în general doar despre "denuclearizarea Coreei de Nord".

Aceasta ar fi cea de-a opta întâlnire între Moon şi Trump, care a fost ultima oară în Coreea de Sud în noiembrie 2017, când nu a efectuat o vizită în DMZ din cauza unei ceţe dense, scrie News.ro.

"Trump se va duce cu siguranţă în DMZ, dacă timpul o permite, pentru că acesta este locul de unde se poate observa în mod direct scăderea tensiunilor militare între cele două Corei", a declarat pentru AFP Koh Yu-hwan, un profesor de studii nord-coreene la Universitatea Dongguk de la Seul.

"Să se ducă în DMZ este un mod de a reafirma importanţa procesului denuclearizării", insistă el.

Însă el spune că ar fi "stupefiat" ca Trump să se întâlnească cu Kim, din cauza "impasului în discuţiile în domeniul nuclear".

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

BTPay
Hidroelectrica

Curs valutar BNR

15 Ian. 2021
Euro (EUR)Euro4.8737
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.0172
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian4.5274
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.4853
Gram de aur (XAU)Gram de aur239.4568

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Video
Pagini Aurii
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.rowww.dreptonline.rowww.hipo.ro