Preşedintele Donald Trump l-a criticat dur, vineri, pe liderul suprem al Iranului, ayatollahul Ali Khamenei, şi a renunţat la ideea de ridicare a sancţiunilor împotriva Iranului, dând asigurări că va lua în considerare bombardarea Iranului din nou, dacă Teheranul îmbogăţeşte uraniu la niveluri îngrijorătoare, potrivit news.ro, de la care precizăm următoarele.
Trump a reacţionat sever la primele declaraţii ale ayatollahului Khamenei după conflictul de 12 zile cu Israelul, care s-a încheiat după ce Statele Unite au lansat raiduri aeriene, la sfârşitul săptămânii trecute, împotriva centrelor nucleare iraniene.
Khamenei a declarat că Iranul „a dat o palmă peste faţă Americii” prin lansarea unui atac împotriva unei importante baze americane din Qatar, după raidurile aeriene americane din weekendul trecut. Khamenei a mai spus că Iranul nu se va preda niciodată.
Trump a spus vineri că i-a cruţat viaţa lui Khamenei. Oficialii americani au declarat pentru Reuters pe 15 iunie că Trump s-a opus unui plan israelian de a-l ucide pe liderul suprem.
„Ţara lui a fost decimată, cele trei instalaţii nucleare malefice ale sale au fost DISTRUSE, iar eu ştiam EXACT unde se ascundea şi nu am permis Israelului sau forţelor armate americane, de departe cele mai mari şi mai puternice din lume, să-i curme viaţa”, a scris Trump într-o postare pe platforma sa Truth Social. „L-AM SALVAT DE LA O MOARTE FOARTE URÂTĂ ŞI RUŞINOASĂ”, a adăugat el, cu litere mari, aşa cum obişnuieşte să facă atunci când vrea să accentueze o idee.
Trump a dezvăluit că în ultimele zile a lucrat la posibila eliminare a sancţiunilor împotriva Iranului pentru a-i da o şansă de recuperare rapidă, dar acum, susţine el, a renunţat la acest efort. „M-am lovit de o declaraţie de furie, ură şi dezgust şi am renunţat imediat la toate eforturile de relaxare a sancţiunilor şi nu numai”, a spus el.
Într-o conferinţă de presă la Casa Albă, el a spus că nu exclude posibilitatea unui nou atac asupra Iranului, atunci când a fost întrebat despre posibilitatea unor noi bombardamente asupra instalaţiilor nucleare iraniene, dacă acest lucru se va considera necesar la un moment dat. „Sigur, fără îndoială, absolut”, a spus el.
Trump a mai declarat că ar dori ca inspectorii Agenţiei Internaţionale pentru Energie Atomică (AIEA) sau ai unei alte surse respectate să poată inspecta instalaţiile nucleare iraniene după ce acestea au fost bombardate weekendul trecut. El crede că obiectivele au fost „distruse” şi a respins orice sugestie că pagubele aduse obiectivelor nu ar fi fost atât de grave pe cât a afirmat. Trump a declarat însă că va sprijini Agenţia Internaţională pentru Energie Atomică, organismul de control nuclear al ONU, să inspecteze obiectivele bombardate.
Şeful agenţiei, Rafael Grossi, a declarat miercuri că asigurarea reluării inspecţiilor AIEA este prioritatea sa principală, întrucât nu a avut loc nicio inspecţie de la începerea bombardamentelor israeliene, pe 13 iunie.
Cu toate acestea, parlamentul iranian a aprobat miercuri măsuri de suspendare a acestor inspecţii. Ministrul iranian de externe, Abbas Araghchi, a spus vineri că Teheranul va putea respinge orice solicitare a şefului agenţiei de a vizita instalaţiile nucleare iraniene.
Pe de altă parte, Trump a mai spus vineri că el nu crede că Iranul mai doreşte să obţină arme nucleare după raidurile aeriene ale SUA şi Israelului. El a descris Iranul ca fiind „epuizat”.
Şeful Casei Albe susţine că Iranul doreşte în continuare să se întâlnească cu SUA pentru a discuta despre calea de urmat.
Casa Albă a declarat joi că până în prezent nu a fost programată nicio întâlnire între SUA şi o delegaţie iraniană.
Opinia Cititorului