Preşedintele SUA, Donald Trump, l-a apărat miercuri pe trimisul său special Steve Witkoff, afirmând că acesta „a făcut ceea ce se face de obicei”, după apariţia în presă a unei înregistrări telefonice în care ar părea că sfătuieşte un consilier al Kremlinului cum să-i prezinte liderului american planul de pace pentru Ucraina, potrivit Reuters, de la care transmitem cele ce urmează.
Convorbirea - datată 14 octombrie şi publicată de Bloomberg News - îl surprinde pe Witkoff oferind indicaţii diplomatului rus Iuri Uşakov în legătură cu modul optim de prezentare a propunerilor Moscovei pentru încheierea conflictului. Agenţia a precizat că a analizat înregistrarea, fără a dezvălui însă modul în care a obţinut materialul extrem de sensibil.
Uşakov, consilierul de politică externă al preşedintelui Vladimir Putin, a condamnat scurgerea discuţiilor, catalogând-o drept „inacceptabilă” şi menită să saboteze negocierile ruso-americane. Oficialul rus a precizat că unele conversaţii au avut loc prin canale criptate şi s-a declarat convins că dezvăluirea a fost intenţionată. „Aceasta este o încercare clară de a împiedica dialogul”, a afirmat el în presa rusă, sugerând că incidentul face parte dintr-o operaţiune de influenţare.
Kirill Dmitriev, directorul Fondului Rus de Investiţii Directe, a respins drept „fals” informaţiile privind o altă convorbire atribuită lui, acuzând existenţa unei „maşinării media bine finanţate” care ar urmări discreditarea interlocutorilor ruşi. La rândul său, viceministrul rus de externe Serghei Riabkov a susţinut că anumite instituţii media sunt folosite într-un „război informaţional hibrid” menit să submineze relaţia dintre Moscova şi Washington.
Întrebat despre situaţie, Donald Trump a minimalizat incidentul, afirmând că nu a ascultat înregistrarea, însă ceea ce a făcut Witkoff reprezintă „o formă standard de negociere”. Liderul american a comparat demersul emisarului cu eforturile necesare pentru a „vinde” planul de pace ambelor părţi implicate - Rusiei şi Ucrainei.
Scandalul survine în contextul în care proiectul american de pace în 28 de puncte, prezentat recent, a fost criticat iniţial de Kiev şi unele capitale europene drept prea favorabil poziţiilor Moscovei. Documentul a fost ulterior amendat, iar preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski şi-a exprimat disponibilitatea de a discuta direct cu Trump pentru a clarifica „punctele sensibile” rămase.
Steve Witkoff a vizitat Moscova în repetate rânduri şi urmează să se întâlnească din nou cu Vladimir Putin săptămâna viitoare, în timp ce alţi oficiali americani vizitează Kievul pentru discuţii paralele. negocierile continuă pe fondul divergenţelor privind teritoriile ocupate şi garanţiile de securitate ale Ucrainei.
















































1. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 26.11.2025, 18:41)
Mare stire,
dar despre toaletele din aur,mormanele de valuta,
coruptia din ministere,Ali Baba,Mandics,
a gastii lui Zelelnski,eroul planetar,
nu primim nici o veste,
cu toate ca in media internationala e stire bomba,
de multe zile la rand.