Preşedintele Donald Trump a declarat luni că trebuie să se întoarcă la Washington mai devreme de la summitul G7 din Canada "cât de repede poate" pentru a gestiona situaţia actuală din Orientul Mijlociu, potrivit CNN. Preşedintele francez Emmanuel Macron a declarat că Trump a făcut o ofertă pentru o încetare a focului între Israel şi Iran, a relatat şi Reuters, de la care spicuim următoarele informaţii.
"Trebuie să mă întorc. Foarte important", a spus el, înainte de a gesticula către gazda G7, premierul canadian Mark Carney: "O gazdă grozavă. A făcut o treabă fantastică.
„Dar probabil că vedeţi ceea ce văd eu”, a continuat el. „Şi trebuie să mă întorc cât de repede pot”.
Asistenţii lui Trump au anunţat mai devreme că acesta va pleca luni seara, cu o zi mai devreme decât era planificat, pentru a se ocupa de chestiuni presante acasă.
„Trebuie să mă întorc mai devreme din motive evidente”, a spus Trump. "Ei înţeleg. Aceasta este o chestie importantă".
Preşedintele american Donald Trump părăseşte summitul Grupului celor Şapte din Canada cu o zi mai devreme din cauza situaţiei din Orientul Mijlociu, a declarat luni Casa Albă, relatează şi Reuters.
Preşedintele francez Emmanuel Macron a declarat că Trump a făcut o ofertă pentru o încetare a focului între Israel şi Iran.
Trump a îndemnat anterior pe toată lumea să evacueze imediat Teheranul şi a reiterat faptul că Iranul ar fi trebuit să semneze un acord nuclear cu Statele Unite."S-au realizat multe, dar din cauza a ceea ce se întâmplă în Orientul Mijlociu, preşedintele Trump va pleca în această seară după cina cu şefii de stat", a declarat secretarul de presă Karoline Leavitt pe X.
G7 s-a străduit să găsească unitatea cu privire la conflictele din Ucraina şi între Israel şi Iran, deoarece Trump şi-a exprimat în mod deschis sprijinul pentru preşedintele rus Vladimir Putin şi a impus tarife pentru mulţi dintre aliaţii prezenţi.
Un oficial american a declarat că Trump nu va semna un proiect de declaraţie prin care se solicită dezescaladarea conflictului Israel-Iran.
Totuşi, Macron a declarat că plecarea lui Trump a fost pozitivă, având în vedere obiectivul de a obţine o încetare a focului.
1. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 17.06.2025, 09:24)
Trump, ca cel mai important om al planetei este prea ocupat ca sa piarda timpul cu alde Macron si alti penibili care au pierdut de mult simtul realitatii,
care vor sa i sa i spuna iar că Rusia sa capituleze si ca sa impuna sanctiuni imposibile de rasul copiilor de gradinita grupa mica
1.1. fără titlu (răspuns la opinia nr. 1)
(mesaj trimis de anonim în data de 17.06.2025, 09:59)
nemaivorbind de uriaşa pierdere de timp dacă s ar fi intalnit cu circarul actoraş drogat,
(care nu se ştie ce caută acolo, ce penibil)
care l ar fi urechiat din nou spunandu i numai texte de rasul curcilor ca Rusia sa capituleze neconditionat sa se retraga din toate teritoriile sa i dea Crimeea inapoi, etc,
ăsta intreg la minte nu mai e, se crede stăpânul universului,
acum va suporta consecintele ca si a vandut tara si poporul de 2 ori odata inlesnind inceperea razboiului si apoi refuzand pacea in 2022 transformandu si tara in teren de testare a razboiului de catre marile puteri,
rușine
1.2. pentru 1 si 1.1 bai pacalicilor (răspuns la opinia nr. 1)
(mesaj trimis de anonim în data de 17.06.2025, 10:44)
leguma a plecat ca de fiecare data in al doilea mandat pentru ca are probleme medicale si nu poate sa stea mai mult de 24 de ore in acelasi loc pentru ca are nevoie de terapie,la fel ca Mitterrand in anii 90, numai ca americanii ascund asta la fel ca tarile cu celelalte legume, popa cu turban din iran ,belitul de la kremlin,,erdogan in turcia, netanyahu in israel ,cu totii legume pe care presa are interzis sa arate cum se misca numai Joe Biden era aratat cum cade pe scara avionului ,cum se misca ca un robotel,in resc incercati sa ganditi cu capul asta daca nu sunteti agenti kgb.
1.3. fără titlu (răspuns la opinia nr. 1.1)
(mesaj trimis de anonim în data de 17.06.2025, 11:51)
Trump o fi fugit de frica lui Zebelitulinski ca ii tragea vreo 2 palme si ii dadea ceva ordine ce mai e de facut pe planeta,
drogatul nazist Zebelea n a stiut cum sa si strice mai bine relatia cu Trump si a facut o cu mana lui, cum poti fi atat de tâmpiţel,
se aude ca se zgâlţâie avionul de la tremuratul de frica a lui Trump
1.4. fără titlu (răspuns la opinia nr. 1)
(mesaj trimis de anonim în data de 17.06.2025, 12:17)
Bufonul se face de râs de când a preluat al doilea mandat, zilnic.
Ce mai face pacea dde după 24 ore?
Hai las-o!!!
1.5. fără titlu (răspuns la opinia nr. 1.4)
(mesaj trimis de anonim în data de 17.06.2025, 12:36)
Trump si Putin vor pace si o faceau in 24 de ore daca nu se opunea (ceea ce face si acum) cu disperare Zelenski de frica streangului va fi judecat ca si a vandut tara si poporul, cum crede el ca isi va cheltui miliardele patate de sangele propriului popor ca mită plus cele furate,
daca isi vedea de treaba in 2022 si nu forţa pornirea razboiul si a doua oara nu respingea pacea in 2022 nu ar mai fi fost invinuit de genocid asupra propriului popor si ar fi putut sa fure mai departe pe barba lui dar nu pe viata concetatenilor,
dar astea sant lucruri arhicunoscute,
nu vei reusi tu niciodata ca dezinformator banderist nazist sa deviezi de la adevar, lumea stie
ce penibil esti, zău aşa
2. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 17.06.2025, 12:16)
Bufonul a început să piardă în justiție tăierea granturilor către universitățile americane.
Bufonul s-a împroșcat singur cu noroi. :
3. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 17.06.2025, 12:38)
Trump a plecat ca n a mai suportat prostia făcătorilor de război, le e frica ca se termina razboiul,
mai venea si gunoiul de Zelenski asta a fost ultima picatura
uhaha uhaha uhaha uhaha uhaha