Preşedintele american Donald Trump a avertizat că va mări din nou tarifele pentru importurile din China, dacă preşedintele Xi Jinping nu se va întâlni cu el la summitul G20 din Japonia, transmite Bloomberg.
Trump a declarat luni, la Casa Albă, că ar putea impune tarife de 25% sau chiar mai mari pentru bunuri chinezeşti de 300 de miliarde de dolari.
"Nu am primiti 10 cenţi din partea Chinei, iat acum primim o mulţime de bani din China", a spus preşedintele.
Trump a fost întrebat mai devreme, în timpul unui interviu acordat CNBC, dacă tarife vor fi aplicate imediat, dacă nu va avea o întâlnire cu Xi la summitul G20 care va avea loc în această lună.
"Da, aşa va fi. Cred că va merge acolo şi cred că avem programată o întâlnire. Cred că va merge şi am o relaţie foarte bună cu el. Este de fapt un tip incredibil, este un om extraordinar. Este foarte puternic, foarte deştept, dar este pentru China, iar eu sunt pentru Statele Unite", a spus Trump.
Discuţiile comerciale cu China au intrat într-un impas, luna trecută, după ce Trump a acuzat Beijingul că şi-a renegat promisiunile din proiectul de acord. Cele două ţări au escaladat ulterior războiul comercial.
"China va încheia un acord pentru că va trebui să încheie un acord", a afirmat Trump luni,
Trump a sugerat din nou că un eventual acord comercial ar trebui să includă Huawei Technologies. Administraţia Trump vrea să conbingă guvernele la nivel mondial să nu folosească echipamente Huawei pentru reţelele 5G, din motive de securitate.