Companiile multinaţionale au anunţat, în 2025, noi investiţii străine în valoare de peste 1,3 trilioane de dolari, în creştere cu 2,2% faţă de anul precedent. Cele mai mari angajamente au vizat fabrici de semiconductori, centre de date, proiecte de energie şi alte obiective majore de infrastructură.
Visualcapitalist.com clasifică primii zece investitori străini ai anului 2025, pe baza investiţiilor anunţate şi incluse în analiza „The fDi Report 2026”. Sunt luate în considerare doar anunţurile privind investiţiile străine directe (ISD) de tip „greenfield”; prin urmare, fuziunile şi achiziţiile (M&A), precum şi împrumuturile între companii sunt excluse.
• De ce a investit TSMC 100 miliarde dolari în Arizona
Taiwan Semiconductor Manufacturing Company (TSMC), cel mai mare producător de semiconductori din lume, s-a poziţionat pe primul loc în clasament după ce a anunţat o investiţie suplimentară de 100 de miliarde de dolari în operaţiunile sale din Arizona, pentru anul 2025.
TSMC este, de asemenea, cea mai mare companie din afara SUA în ceea ce priveşte capitalizarea bursieră. Pe fondul profiturilor record şi al cererii în creştere pentru cipuri, compania a planificat să utilizeze această investiţie pentru accelerarea producţiei în unităţile sale din zona Phoenix. Conform estimărilor, această extindere va crea peste 18.000 de locuri de muncă.
TSMC s-a angajat iniţial, în 2020, să investească aproximativ 12 miliarde de dolari pentru a deschide o fabrică de semiconductori în Arizona. Aceste unităţi de producţie au fost concepute pentru a reduce riscurile asociate lanţului de aprovizionare cu semiconductori, prin transferul unei părţi din producţie în afara Taiwanului.
Compania şi-a extins constant investiţiile în anii următori, pe măsură ce tensiunile dintre SUA şi China au crescut, în special în ceea ce priveşte tehnologia avansată a cipurilor. TSMC intenţionează să producă unele dintre cele mai avansate cipuri ale sale în Arizona, ca parte a unui acord din 2024 cu guvernul SUA.
În ciuda provocărilor legate de forţa de muncă şi a costurilor mai mari, TSMC a continuat să-şi extindă investiţiile în Arizona. În urma angajamentelor suplimentare din 2026, investiţia globală a companiei în statul american se ridică la 265 de miliarde de dolari, ceea ce o face cea mai mare investiţie străină din istoria SUA.
• Investiţii masive în tehnologie
TSMC s-a situat detaşat în fruntea clasamentului, iar companiile din sectorul tehnologic au dominat topul per ansamblu, ocupând cinci dintre primele zece poziţii.
ByteDance, compania-mamă chineză a platformei TikTok, s-a clasat pe locul al doilea, cu investiţii anunţate în valoare de 45,1 miliarde de dolari. Aproape 40 de miliarde de dolari din această sumă privesc planurile de construire a unui centru de date de mari dimensiuni în Brazilia, un proiect care ar urma să creeze aproximativ 5.000 de locuri de muncă.
Companii gigant din domeniul tehnologiei, precum Alphabet (25,1 miliarde de dolari) şi Microsoft (17,7 miliarde de dolari), au anunţat, de asemenea, investiţii externe semnificative. Google, subsidiară a Alphabet, s-a angajat, spre exemplu, să investească peste 5 miliarde de dolari într-un complex de centre de date de mari dimensiuni în Belgia, ca să răspundă cererii în creştere pentru serviciile Google Cloud.
• Companii din afara sectorului tehnologic în Top 10
Infrastructura digitală a influenţat, de asemenea, priorităţile investiţionale ale companiilor din afara sectorului tehnologic, în special în Europa, notează sursa citată.
De exemplu, MGX Fund Management (locul al treilea în clasament), fond de investiţii de stat din Emirate, se concentrează intens pe tehnologiile globale de inteligenţă artificială. Compania a anunţat investiţii în valoare de aproximativ 43,4 miliarde de dolari, inclusiv un proiect major de centru de date în Franţa, care vizează crearea unuia dintre cele mai mari campusuri de acest tip din Europa.
Între timp, firma canadiană Brookfield Asset Management (locul al patrulea) a vizat, de asemenea, piaţa europeană a infrastructurii digitale şi de inteligenţă artificială. Brookfield s-a angajat să investească aproximativ 28,2 miliarde de dolari sub formă de investiţii străine directe de tip „greenfield” în 2025, în special în proiecte din Franţa şi Suedia. Potrivit estimărilor, investiţiile anunţate vor crea aproximativ 4.800 de locuri de muncă.
• Top 10 sectoare pentru investiţii străine, în 2026
Investitorii de la nivel mondial au anunţat investiţii transfrontaliere de tip ”greenfield” în valoare de aproximativ 538 de miliarde de dolari în prima jumătate a anului 2026, infrastructura pentru inteligenţa artificială (AI) impunându-se drept un factor major care orientează fluxul acestui capital, conform visualcapitalist.com, care citează datele fDi Intelligence.
Potrivit sursei citate, în prima jumătate a anului 2026, companiile s-au angajat să investească un capital nou de 139,3 miliarde de dolari în sectorul comunicaţiilor. Această sumă este aproape egală cu valoarea cumulată a investiţiilor din următoarele trei sectoare ca mărime. Principalul motor al acestei evoluţii îl reprezintă centrele de date, care au atras investiţii angajate în valoare de peste 131 de miliarde de dolari. Companiile investesc miliarde în centre de date ca să susţină avântul continuu al inteligenţei artificiale. Această infrastructură digitală asigură puterea de calcul necesară pentru antrenarea şi rularea modelelor AI de mari dimensiuni.
Aproape un sfert din investiţiile străine directe anunţate pentru centre de date provin dintr-o singură tranzacţie. În mai 2026, SoftBank s-a angajat să investească peste 50 de miliarde de dolari în centre de date din Franţa. Compania tehnologică japoneză intenţionează să dezvolte o capacitate de 3,1 gigawaţi în centre de date din această ţară, începând cu anul 2031. Aceasta ar urma să fie cea mai mare investiţie de profil din Europa.
Dezvoltarea infrastructurii pentru inteligenţa artificială se extinde şi asupra sectorului energetic. Energia regenerabilă (73,3 miliarde de dolari) şi combustibilii fosili (44,7 miliarde de dolari) s-au situat pe locurile al doilea, respectiv al treilea în ceea ce priveşte investiţiile străine directe de tip ”greenfield”, pe măsură ce noile centre de date generează o cerere sporită de surse de electricitate mari şi fiabile.



















































Opinia Cititorului