Kaddafi Polat vorbeşte rareori despre sănătatea sa după mai multe decenii în care a respirat aerul poluat care acoperă satul său amplasat sub coşurile impunătoare ale unei centrale electrice pe cărbune din sudul Turciei, ceea ce îl îngrijorează cel mai mult este sănătatea copiilor săi, informează AFP.
Un praf fin se aşterne pe maşini, pe rufe şi pe străzile înguste din Cogulhan, un sat din districtul Afsin din provincia Kahramanmaras, conform AFP.
Afsin-Elbistan este una dintre cele mai poluante centrale electrice din ţară, potrivit grupurilor de mediu, iar guvernul intenţionează să extindă termocentrala, notează AFP.
"Când autobuzul soseşte dimineaţa, praful zboară peste tot", declară Kaddafi Polat, în vârstă de 52 de ani. "Copiii respiră acest aer. Ce se va întâmpla cu ei când vor avea 30 sau 40 de ani?", se întreba el, relatează AFP.
Majoritatea celor zece mii de locuitori ai localităţii au fugit din cauza poluării. Au mai rămas doar câteva sute, informează AFP.
"A trăi aici este o sinucidere. Am văzut poluarea transformând totul: oamenii, animalele, pământul şi chiar copacii", spune Kaddafi Polat, conform AFP.
Centrala electrică semi-publică Afsin-Elbistan, deschisă în 1984, este una dintre cele mai mari din Turcia. Produce 2.795 de megawaţi de electricitate prin arderea lignitului, cea mai poluantă formă de cărbune, extras din bazinul Afsin-Elbistan, unde sunt concentrate 40% din rezervele ţării, potrivit AFP.
Anunţul guvernului privind o extindere a centralei a alarmat grupurile de mediu şi a stârnit îngrijorări, în timp ce Turcia se pregăteşte să găzduiască COP în noiembrie, cu tranziţia energetică ca temă majoră, informează AFP.
"Dacă Turcia îşi asumă preşedinţia COP31, pretinzând că este un lider climatic, dar continuă să investească în combustibili fosili, inclusiv cărbune, va trebui să rezolve acest paradox", a declarat pentru Emel Turker Alpay, responsabil la Greenpeace Turcia, conform AFP.
Cărbunele a fost responsabil pentru o treime din producţia de energie electrică a Turciei în 2025, conform cifrelor de la Ministerul Energiei, relatează AFP.
Întrebat săptămâna trecută despre dependenţa tot mai mare a ţării de cărbune, ministrul Mediului, Murat Kurum, care este aşteptat să prezideze COP, a declarat că "problema nu poate fi redusă la combustibili fosili", în timpul unei conferinţe de presă la Istanbul alături de preşedintele Conferinţei ONU privind Schimbările Climatice, Simon Stiell, informează AFP.
Pentru Lutfi Tiyekli, directorul Asociaţiei Medicale Kahramanmaras, guvernul "trebuie să aleagă între electricitatea de la această centrală electrică şi sănătatea publică", conform AFP.
Poluarea aerului rămâne mult peste pragurile de siguranţă definite de Organizaţia Mondială a Sănătăţii, potrivit lui Deniz Gumusel de la Platforma pentru Dreptul la Aer Curat, iar nivelurile de particule fine sunt de 2,5 până la 3 ori mai mari. Nivelurile de particule PM10 sunt de peste opt ori mai mari decât limita recomandată de OMS (15 micrograme/m3), notează AFP.
Pentru Mehmet Dalkanat, extinderea centralei de la Afsin-Elbistan ar fi o lovitură fatală pentru sat. "Construirea unei noi centrale electrice aici, când lumea se îndepărtează de cărbune, ar condamna regiunea", insistă el, informează AFP.

















































Opinia Cititorului