Turismul dentar în ţara noastră asigură economii de 70% la tratamente dentare complexe

F. A.
Comunicate de presă / 18 iulie 2011

Potrivit unui studiu intern realizat de Dent Estet procentul pacienţilor străini ai clinicii a crescut în această perioadă cu 50%, aceştia venind special în România pentru a beneficia de serviciile companiei, informează un comunicat transmis redacţiei. Turiştii dentari reprezintă 15% din totalul pacienţilor clinicii la nivel anual şi sunt atât străini, cât şi români care locuiesc în străinătate. Cei mai mulţi provin din ţări precum Italia, Spania, Marea Britanie, Israel şi SUA.

"Străinii cunosc şi apreciază calitatea serviciilor stomatologice din România, care este la fel de ridicată cu cea a ţărilor din Vestul Europei sau din SUA. Avem o echipă de medici supra-specializaţi, cu o experienţă complexă în toate ramurile medicinei dentare. Raportul calitate-preţ este vizibil în favoarea noastră, pentru că aceleaşi tratamente, realizate la acelaşi standard, care în străinătate costă peste 20.000 euro, la noi se găsesc la preţuri între 4.000-10.000 euro. Pacienţii pot ajunge chiar şi la economii de 70%. Diferenţa este semnificativă, mai ales în contexul economic actual", a declarat dr. Oana Taban, CEO Dent Estet.

Conform studiului menţionat, 80% dintre străini caută tratamentele complexe, profitând de perioada concediilor de vară pentru a-şi rezolva cât mai multe probleme dentare într-un timp cât mai scurt.

Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
rominsolv.ro
eximbank.ro
danescu.ro
aages.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

11 Iun. 2026
Euro (EUR)Euro5.2390
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.5422
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.6794
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0714
Gram de aur (XAU)Gram de aur597.8799

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
canva.site
explorebucharest.ro
rod-print.ro
Cotaţii fonduri mutuale
thediplomat.ro
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb