Ţările membre ale NATO ar trebui să ia "în serios", în sfârşit, "provocările" Rusiei, cum a fost şi incidentul cu drona prăbuşită în România, dar şi afirmaţii ca cele făcute de fostul preşedinte rus Dmitri Medvedev, potrivit căruia "cetăţenii UE nu vor mai putea dormi liniştiţi", a declarat sâmbătă premierul polonez Donald Tusk, relatează AFP.
"Polonia, statele baltice, acum România. Tot mai multe provocări ruseşti", a scris Tusk pe Facebook, potrivit AFP.
"Ieri, fostul preşedinte al Rusiei (Dmitri Medvedev - n.r.) a declarat că cetăţenii UE nu vor mai putea dormi liniştiţi. Toţi cei din NATO ar trebui să ia în serios, în sfârşit, aceste fapte şi vorbe", a mai spus şeful guvernului de la Varşovia, citat de AFP.
Statele Uniunii Europene ar face mai bine să tacă în legătură cu atacul unei drone asupra unui bloc de locuinţe din România, întrucât toate sunt implicate direct în războiul cu Rusia, a declarat vineri vicepreşedintele Consiliului de Securitate al Federaţiei Ruse, Dmitri Medvedev, transmite AFP.
"Să se pregătească: acest lucru va continua să se întâmple. Este război! Iar cetăţenii statelor UE, ca populaţie a unor ţări aflate în război, nu vor putea dormi liniştiţi. Mai ales acolo unde sunt amplasate unităţi de producţie a dronelor pentru nevoile formaţiunilor banderiste (termen folosit în discursul rus pentru a desemna autorităţile sau forţele ucrainene, cu referire la Stepan Bandera, figură a naţionalismului ucrainean din perioada celui de-Al Doilea Război Mondial - n.r.)", a mai spus Medvedev, comentând incidentul din România, conform AFP.

















































1. fără titlu
(mesaj trimis de Esop în data de 31.05.2026, 10:58)
Rusia și SUA prin deciziile luate de către Putin și Trump nu fac altceva decit sa ofere Europei motivul ce tine de distrugerea vechilor echipamente unele foste sovietice de înarmarea totala (nu era posibila cu ceva vreme în urma) și de decuplarea de Rusia și SUA. Europa are acum ocazia sa devina și o mare putere militara. În aceasta cheie trebuie citit tot ceea ce apare în presa.
2. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 31.05.2026, 19:12)
Daca te apuci sa bagi in seama pe Medvedev...apai nu esti om serios.