ŢUŢUIANU:  "ANI mi-a spus că nu am fost în incompatibilitate ca ministru şi secretar al Senatului"

A.C.
Politică / 15 august 2017

Adrian Ţuţuianu

Adrian Ţuţuianu

Ministrul Apărării, Adrian Ţuţuianu, a declarat, astăzi, că a solicitat Agenţiei Naţionale de Integritate un punct de vedere cu privire la prezenţa sa în conducerea Senatului în timpul vacanţei parlamentare, instituţia spunând că nu a fost în stare de incompatibilitate, iar el va demisiona din funcţia de secretar al Senatului la începutul lunii septembrie, potrivit unei surse din presă.

Ţuţuianu a afirmat, la Constanţa, precizând că răspunsul ANI a fost că nu este în stare de incompatibilitate, citat de News.ro: "Am întrebat înainte dacă există o situaţie de incompatibilitate, pentru că am avut în vedere această perioadă de vară, când Parlamentul nu e în sesiune, şi trebuia să există o soluţie până la data de 1 septembrie".

Ministrul a precizat că va demisiona din funcţia de secretar al Senatului odată cu începerea noii sesiuni parlamentare.

Conform sursei, partidul Uniunea Salvaţi România a depus, joi, o sesizare la Agenţia Naţională de Integritate cu privire la starea de incompatibilitate în care se află Adrian Ţuţuianu, ministru în Guvernul Tudose şi totodată secretar al Biroului permanent al Senatului.

Potrivit sursei citate, pentru a convoca sesiunea extraordinară, în data de 8 august, Adrian Ţuţuianu a luat parte şi a votat ca membru în Biroul permanent al Senatului, deşi Legea nr. 161/2003 prevede clar faptul că funcţia de membru al Guvernului este incompatibilă cu orice altă funcţie publică de autoritate, cu excepţia celei de simplu deputat sau de senator.

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comandă “Constituţia Libertăţii „E” “Citeste “Constituţia Libertăţii „E” “Read SUPPLEMENT BURSA THE CONSTITUTION OF LIBERTY „E” “
rominsolv.ro
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

04 Sep. 2026
Euro (EUR)Euro5.2524
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.5199
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.5832
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.1135
Gram de aur (XAU)Gram de aur649.5183

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
rod-print.ro
explorebucharest.ro
aiee.ro
Cotaţii fonduri mutuale
hartconsulting.eu
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb