UBB a obţinut primul grant ERC din România în domeniul psihologiei

O.D.
Ziarul BURSA #Miscellanea / 7 septembrie

Sursa foto: facebook/ Universitatea Babes Bolyai

Sursa foto: facebook/ Universitatea Babes Bolyai

Universitatea Babeş-Bolyai din Cluj-Napoca (UBB) a obţinut un grant de aproape 1,5 milioane de euro din partea Consiliului European pentru Cercetare (ERC), în cadrul competiţiei Starting Grant, pentru un proiect dedicat relaţiei dintre procesele inconştiente şi experienţa conştientă. Potrivit universităţii, finanţarea reprezintă o premieră pentru psihologia din România.

Cercetare finanţată pentru cinci ani

Proiectul, intitulat GENESIS - „Hidden in Plain Sight: The Genesis of Conscious Experience from Statistical Regularities”, este coordonat de lect. univ. dr. Răzvan Jurchiş, de la Facultatea de Psihologie şi Ştiinţe ale Educaţiei a UBB. Universitatea precizează că proiectul a primit calificativul A în competiţia ERC Starting Grant, iar suma solicitată, de 1.489.715 euro, a fost acordată integral. Cercetarea se va desfăşura pe o perioadă de cinci ani. Granturile ERC Starting Grant sunt destinate cercetătorilor aflaţi la începutul carierei independente şi sunt acordate în urma unei competiţii europene axate pe excelenţa ştiinţifică. Potrivit UBB, este primul grant ERC obţinut de o instituţie din România în domeniul psihologiei de la înfiinţarea Consiliului European pentru Cercetare, în 2007.

Cum ajunge informaţia inconştientă să devină experienţă conştientă

Proiectul GENESIS porneşte de la una dintre întrebările fundamentale ale psihologiei şi ştiinţelor cognitive: cum ajunge ceea ce învăţăm fără să ne dăm seama să devină parte a experienţei noastre conştiente? Ipoteza cercetătorilor este că experienţa conştientă poate apărea printr-un proces de comprimare a informaţiei. Structurile complexe învăţate inconştient ar fi transformate de minte în reprezentări conştiente mai simple şi mai uşor accesibile. Această ipoteză poate explica situaţii în care oamenii folosesc informaţii pe care nu sunt capabili să le explice în mod conştient. UBB oferă ca exemple regulile gramaticale utilizate de vorbitorii unei limbi fără ca aceştia să le poată formula explicit sau mişcările executate de sportivi fără ca fiecare etapă a unei secvenţe să poată fi descrisă verbal. „Ceea ce credem că ştim despre motivele propriilor acţiuni ar putea să nu reflecte întotdeauna cu fidelitate procesele care ne-au ghidat, în realitate, comportamentul”, a explicat Răzvan Jurchiş, coordonatorul proiectului.

Cercetarea va urmări, pornind de la această premisă, modul în care regularităţile şi structurile învăţate inconştient sunt transformate în reprezentări conştiente.

O premieră pentru psihologia românească

Pentru UBB, obţinerea grantului reprezintă atât o recunoaştere a proiectului şi a cercetătorului care îl coordonează, cât şi un indicator al capacităţii universităţii de a concura pentru finanţări europene de nivel înalt. „Un grant ERC reprezintă una dintre cele mai puternice astfel de validări”, a declarat rectorul UBB, prof. univ. dr. psih. Daniel David, care a subliniat că tema cercetării continuă o direcţie dezvoltată de şcoala clujeană de psihologie în domeniul procesării inconştiente a informaţiei. Finanţarea europeană va permite dezvoltarea, în următorii cinci ani, a unui program de cercetare dedicat relaţiei dintre procesele inconştiente şi experienţa conştientă. Totodată, potrivit UBB, proiectul va contribui la consolidarea participării cercetării româneşti în reţelele internaţionale de vârf din psihologie şi ştiinţele cognitive.

Comandă “Constituţia Libertăţii „E” “Citeste “Constituţia Libertăţii „E” “Read SUPPLEMENT BURSA THE CONSTITUTION OF LIBERTY „E” “
rominsolv.ro
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

04 Sep. 2026
Euro (EUR)Euro5.2524
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.5199
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.5832
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.1135
Gram de aur (XAU)Gram de aur649.5183

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
rod-print.ro
explorebucharest.ro
aiee.ro
Cotaţii fonduri mutuale
hartconsulting.eu
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb