Uber vrea să atragă circa 10 miliarde de dolari prin ofertă publică iniţială

V.D.
Companii / 10 aprilie 2019

Uber vrea să atragă circa 10 miliarde de dolari prin ofertă publică iniţială

Uber Technologies vrea să atragă aproximativ 10 miliarde de dolari prin oferta publică iniţială care ar putea avea loc la începutul lunii mai, iar înregistrarea oficială a ofertei va avea loc joi, au declarat surse apropiate situaţiei, transmite Reuters.

O listare de o astfel de mărime va face din oferta publică iniţială a Uber una dintre cele mai mari efectuate vreodată de o companie din sectorul tehnologiei şi cea mai mare de la listarea grupului chinez Alibaba, în 2014.

Uber vrea să obţină o evaluare de 90-100 de miliarde de dolari, care va fi influenţată de performanţele slabe ale acţiunilor companiei rivale mai mici Lyft, după oferta publică iniţială efectuată de aceasta la sfârşitul lunii trecute, au spus sursele. Bancheri de investiţii au declarat anterior că Uber ar putea fi evaluată până la 120 de miliarde de dolari.

Uber a fost evaluată cel mai recent la 76 de miliarde de dolari, pe piaţa de finanţare privată.

Majoritatea acţiunilor emise vor fi emise de către companie, iar o mică parte vor fi deţinute de investitori ai Uber, a spus una dintre surse.

Uber intenţionează să înregistreze joi oferta la Comisia americană pentru bursă şi valori mobliare şi va începe turneul de prezentare pentru investitori în timpul săptămânii care va începe pe 29 aprilie, urmând ca listarea să aibă loc la începutul lunii mai, au arătat sursele.

Sursele au avertizat că planurile ar putea suferi modificări în funcţie de condiţiile din piaţă.

Un reprezentant al Uber a refuzat să comenteze.

Preţul ofertei iniţiale a Lyft a fost stabilit la nivelul superior al intervalului de preţ, conferind companiei o evaluare de peste 24 de miliarde de dolari. Compania a atras prin această ofertă 2,34 de miliarde de dolari. Acţiunile au evoluat însă prost după listarea la New York, pe 29 martie, fiind tranzacţionate la circa 67 de dolari pe unitate, cu mult sub preţul din oferta publică, de 72 de dolari pe unitate.

Prin moderarea aşteptărilor, Uber demonstrează un realism care este toto mai mult adoptat de companiile unicorn din Silicon Valley.

Luni, Pininterest a stabilit un interval de preţ oentru oferta sa publică iniţială care evaluează compania sub 12 miliarde de dolari, nivel la care s-a finanţat ultima oară de pe piaţa privată, în 2017.

Uber desfăşoară activităţi în peste 70 de ţări. Pe lângă serviciile de side-hailing, afacerile Uber inclus închirierea de biciclete şi cutere, transport de mărfuri, livrarea de mâncare şi o divizie costisitoare destinată tehnologiei de conducere autonomă.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

cristim.ro
Casino Online
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

17 Oct. 2025
Euro (EUR)Euro5.0889
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.3489
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.5096
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8416
Gram de aur (XAU)Gram de aur606.5699

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
hipo.ro
immromania.eu
world-nuclear-exhibition.com
romexpo.ro
romexpo.ro
targuldeturism.ro
BURSA
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb