Ucraina va cumpăra gaz din Germania

A.G.
Ziarul BURSA #Internaţional / 14 mai 2012

Compania de stat a Ucrainei, Naftogaz, a încheiat un acord pentru importuri de gaz de la compania germană RWE Supply&Trading. Înainte se anunţa că Ucraina poartă negocieri active în vederea cumpărării de gaz din România, Turcia şi Germania, precizează Lenta.ru, citat de Agerpres. Kievul are nevoie de livrări de gaz din Europa pentru a reduce dependenţa faţă de contractele cu Rusia şi a scădea preţul la acest combustibil. Acordul cu RWE Supply&Trading este unul "cadru". Aceasta înseamnă că el nu prevede livrări obligatorii. De asemenea, contractul nu prevede termene concrete pentru realizarea lui şi nici volumul de livrări estimate. Preşedintele Administraţiei Naftogaz, Evgheni Bakulin, a anunţat în martie că intenţionează să cumpere din Europa până la 10 miliarde de metri cubi de gaz pe an, adică circa o treime din întreaga cantitate pe care o importă. Acest lucru va putea fi făcut dacă o parte dintre gazoducte vor trece la un regim de activitate revers.

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comandă “Constituţia Libertăţii „E” “Citeste “Constituţia Libertăţii „E” “Read SUPPLEMENT BURSA THE CONSTITUTION OF LIBERTY „E” “
rominsolv.ro
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

16 Sep. 2026
Euro (EUR)Euro5.2637
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.5611
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.5683
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.1438
Gram de aur (XAU)Gram de aur635.6662

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
raobooks.com
rod-print.ro
explorebucharest.ro
aiee.ro
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
hartconsulting.eu
thediplomat.ro
Harta noii economii fragmentate
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb