Ucraina: Vladimir Putin îi transmite lui Xi Jinping că este pregătit să discute despre planul de pace chinez

G.D.
Internaţional / 20 martie

Ucraina: Vladimir Putin îi transmite lui Xi Jinping că este pregătit să discute despre planul de pace chinez

Preşedintele rus Vladimir Putin a afirmat astăzi, în timpul unei întrevederi cu omologul său chinez Xi Jinping la Moscova, că este pregătit să discute despre planul de pace propus de Beijing pentru soluţionarea conflictului din Ucraina, transmit Reuters, potrivit Agerpres.

''Suntem mereu deschişi pentru un proces de negocieri. Indubitabil, noi vom discuta despre toate aceste chestiuni, inclusiv despre iniţiativele dumneavoastră, pe care le tratăm cu respect'', a declarat Putin în timpul acestei întâlniri informale al cărei început a fost transmis de televiziunea publică rusă.

''Avem multe sarcini şi obiective comune'', a adăugat liderul rus.

Cei doi lideri s-au adresat unul altuia cu sintagma ''drag prieten''.

De partea sa, liderul chinez i-a transmis lui Vladimir Putin că este ''convins'' că acesta se bucură de sprijinul poporului rus înaintea alegerilor prezidenţiale din 2024.

Adresându-se prin intermediul unui interpret, Xi Jinping i-a mulţumit liderului de la Kremlin pentru susţinerea oferită Chinei şi a subliniat că relaţiile dintre Beijing şi Moscova trebuie să fie apropiate.

''Suntem parteneri într-o cooperare strategică globală. Acest statut face necesară existenţa unor relaţii strânse între ţările noastre'', a spus şeful statului chinez în debutul întâlnirii cu liderul rus.

Xi Jinping este primul lider extern care se întâlneşte cu Vladimir Putin după ce Curtea Penală Internaţională (CPI) a emis vineri un mandat de arestare pe numele liderului de la Kremlin, ca urmare a deportării a mii de copii ucraineni în Rusia de la începutul războiului din Ucraina. Referitor la acest aspect, diplomaţia chineză a cerut astăzi CPI, al cărei sediu se află la Haga, să evite orice ''politizare'' şi să respecte imunitatea şefilor de stat.

Astăzi, Kievul i-a solicitat Chinei să-şi ''folosească influenţa asupra Moscovei pentru a pune capăt războiului de agresiune'' din Ucraina. Propunerea chineză conţine însă doar declaraţii generale şi nu include niciun detaliu concret despre modul de încheiere a conflictului soldat până acum cu zeci de mii de morţi şi strămutarea a milioane de persoane.

Washingtonul şi aliaţii lor occidentali sunt sceptici în legătură cu motivaţiile Chinei, remarcând faptul că până acum Beijingul a refuzat să condamne Rusia pentru invadarea Ucrainei. După ce surse americane au afirmat că forţele ruse utilizează şi muniţii chinezeşti, China a replicat că SUA sunt cele care trimit arme pe câmpul de luptă din Ucraina.

În ceea ce o priveşte, Londra şi-a exprimat astăzi speranţa că Xi Jinping va face presiuni asupra lui Vladimir Putin pentru ''a pune capăt atrocităţilor'' din Ucraina.

Potrivit cotidianului american Wall Street Journal, după revenirea în ţară preşedintele chinez ar putea avea o convorbire telefonică cu omologul său ucrainean Volodimir Zelenski.

În timpul vizitei de trei zile în Rusia, preşedinţii rus şi chinez vor semna mai multe acorduri, în special cu privire la cooperarea bilaterală până în 2030.

Opinia Cititorului ( 8 )

  1. Criminal de razboi si rapitor de copii.

    Iesi din Ucraina javra ordinara. La puscarie o sa ajunga curand.  

    1. Din ce galerie de fotbal faci parte ?

      Din galeria needucatilor si cu substanta cenusie lipsa

    Putler îi transmite chinezului că vrea să negocieze? Hehe, normal, i s-a consumat carnea de tun, n-au mai rămas decât propagandiștii online, vreo 3 tăntălăi.

    1. Taticule , astia 2 au pus-o de o alianta economica si militara totala indreptata impotriva Occidentului satanist, in timp ce tu vinzi pepeni in piata!

      Economia Chinei e în budă. Economia Rusiei nu mai există. Rușii nu mai au militari, iar China n-a avut niciodată. :)

    Ukraina v a fii ruseasca in curand…

    1. Hehehe, rusnacii vor pierde Abhazia, Osetia de Sud și Transnistria, vor fi izolați în jurul Mongoliei. :)

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

România - Strategia dezvoltării
mk-airport.ro
Electromagnetica
BTPay
danescu.ro
ccib.ro
arsc.ro

Curs valutar BNR

08 Iun. 2023
Euro (EUR)Euro4.9543
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.6181
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.0759
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.7545
Gram de aur (XAU)Gram de aur289.0518

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Bursele din regiune
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
thediplomat.ro
thediplomat.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.rowww.dreptonline.rowww.hipo.ro