UE neagă acordarea unui ajutor Spaniei

F.A.
Ziarul BURSA #Internaţional / 17 iunie 2010

Comisia Europeană a negat, ieri, un raport conform căruia Uniunea Europeană, Fondul Monetar Internaţional şi Trezoreria Statelor Unite au întocmit un plan ce prevede furnizarea unei linii de credit pentru Spania în valoare de până la 250 miliarde euro (335 miliarde dolari), trans­mite Reuters, potrivit Agerpres.

Amadeu Altafaj, purtător de cuvânt al Comisiei Europene, a apreciat că raportul publicat de ziarul "El Economis­ta" este "foarte bizar" şi a adăugat: "Pot cu fermitate să neg raportul".

Raportul, care citează surse apropiate, susţine că decizia de acordare a unui ajutor financiar Spaniei a fost discutată la o întâlnire a conducerii FMI şi este destinată evitării unui plan de salvare similar cu cel oferit Greciei.

Un purtător de cuvânt al guvernului spaniol a afirmat, marţi, că discuţiile între premierul Spaniei, Jose Louis Zapatero, şi şeful FMI, Dominique Strauss-Kahn, fixate pentru vineri, nu au nicio legătură cu rapoartele din presă care susţin că Spania caută să obţină ajutor financiar.

Spania a continuat să vândă obligaţiuni pe pieţele financiare, dar cu costuri mult mai ridicate.

Comanda carte
danescu.ro
eximbank.ro
arsc.ro
fngcimm.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

22 Mai. 2025
Euro (EUR)Euro5.0564
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.4749
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.4163
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9985
Gram de aur (XAU)Gram de aur476.1060

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
targulnationalimobiliar.ro
tibco.ro
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
energyexpo.ro
antiquemarket.ro
thediplomat.ro
BURSA
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb