UE va propune oţelul verde drept pilon cheie al relansării industriei sale

T.B.
Internaţional / 17 februarie, 09:02

UE va propune oţelul verde drept pilon cheie al relansării industriei sale

Uniunea Europeană va pune aşa-numitul "oţel verde" în centrul eforturilor sale pentru a relansa industria continentului, în contextul presiunilor venite din SUA şi China pentru a rămâne competitivă, transmite Bloomberg.

Comisia Europeană va încerca să stimuleze adoptarea oţelului cu emisii reduse de carbon prin introducerea unor programe de certificare voluntară şi crearea de noi surse de cerere via achiziţiile publice şi sectorul auto, în cadrul Legii privind accelerarea industrială, care urmează să fie adoptată săptămâna viitoare, potrivit unui proiect de document consultat de Bloomberg.

Conform acestui document, oţelul va fi clasificat în funcţie de emisiile generate în timpul fabricării sale, pragurile exacte urmând să fie stabilite ulterior, relatează Bloomberg.

Guvernele statelor membre vor fi obligate să se asigure că 25% din oţelul utilizat în cadrul programelor de achiziţii publice şi subvenţii este cu emisii reduse de carbon, potrivit Bloomberg.

Utilizarea deşeurilor din oţel şi a cuptoarelor cu arc electric, sau a hidrogenului verde, sunt considerate tehnologii cheie de decarbonizare pentru acest sector, mai arată Bloomberg.

Blocul comunitar va aplica reguli similare pentru aluminiu şi ciment, susţine Bloomberg.

"Printre industriile mari consumatoare de energie, oţelul şi cimentul sunt sectoare prioritare, deoarece sunt cei mai mari emitenţi şi reprezintă împreună peste 6% din emisiile anuale de gaze cu efect de seră ale UE", se arată în proiectul de document, care poate suferi modificări, transmite Bloomberg.

Pentru a evita riscul dezindustrializării, "măsurile privind emisiile reduse de carbon axate pe cerere ar trebui combinate cu cerinţele de origine ale UE pentru a sprijini în mod adecvat tranziţia acestor industrii", se mai arată în documentul menţionat, potrivit Bloomberg.

Promovarea oţelului cu emisii reduse de carbon vine în contextul în care UE încearcă să oprească un declin al sectorului industrial, pentru care dă vina pe costurile ridicate cu energia, pe reglementările excesive şi importurilor ieftine, notează Bloomberg.

Legea privind accelerarea industrială, denumită şi legea "Fabricat în Europa", va avea ca scop asigurarea faptului că industria prelucrătoare va reprezenta 20% din creşterea economică a Europei până în 2035, relatează Bloomberg.

Legea va propune o serie de noi condiţii pentru a se asigura că firmele locale au prioritate atunci când statele membre şi firmele străine iau decizii de investiţii în regiune, a relatat anterior Bloomberg.

Conform celui mai recent proiect de document, criteriile "fabricat în Europa" vor include producţia în cele 27 de state membre ale UE, precum şi de la "parteneri de încredere", cum ar fi ţările terţe care au acorduri de liber schimb cu blocul comunitar şi sunt considerate a fi în linie cu obiectivele de securitate şi rezilienţă ale UE, potrivit Bloomberg.

Opinia Cititorului ( 2 )

Acord

Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit Regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale.

  1. Dogmatismul si economia se exclud reciproc .

    "Religia ecologica " va duce Europa in saracie si faliment. 

    Acord

    Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit Regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale.

    1. Ai,perfecta dreptate,frate

      Acord

      Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit Regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Harta noii economii fragmentate
rominsolv.ro
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

16 Feb. 2026
Euro (EUR)Euro5.0953
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.2940
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.5781
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8604
Gram de aur (XAU)Gram de aur691.4237

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
oaer.ro
greenppa.ro
disb.ro
tophotelawards.ro
solarenergy-expo.ro
thediplomat.ro
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb