UEFA va distribui aproape 2,4 miliarde de euro cluburilor participante în acest sezon al Ligii Campionilor, fiecare dintre cele 36 de echipe din faza principală având garantată o sumă iniţială de puţin peste 18 milioane de euro, potrivit documentelor publicate forul fotbalistic european, citate de AFP. Cluburile eliminate în play-off-ul Ligii Campionilor în această vară, dar care continuă competiţia în Europa League, vor împărţi un bonus de 4,2 milioane de euro. A doua competiţie europeană intercluburi este însă mult mai puţin profitabilă, fondul total de premiere fiind de 565 de milioane de euro. Pentru echipele participante în Liga Campionilor, UEFA aplică şi o grilă de plăţi în funcţie de rezultate.
• Bonusuri pentru calificarea în fazele superioare
Pe lângă premiile acordate în funcţie de rezultatele din faza principală, UEFA oferă bonusuri cumulate pentru calificarea în etapele superioare ale competiţiei. Cluburile primesc 11 milioane de euro pentru calificarea în optimile de finală, 12,5 milioane de euro pentru sferturile de finală, 15 milioane de euro pentru semifinale şi 18,5 milioane de euro pentru calificarea în finală. Câştigătoarea competiţiei mai primeşte un bonus de 6,5 milioane de euro.
• „Pilonul de valoare” aduce alte 853 de milioane de euro
Veniturile cluburilor sunt completate de plăţile acordate în cadrul aşa-numitului „pilon de valoare”, pentru care UEFA a alocat în total 853 de milioane de euro. Indicele utilizat de forul european combină ponderea pieţei audiovizuale din ţara în care este situat clubul cu coeficientul istoric calculat pe baza performanţelor echipei în competiţiile europene din ultimii zece ani. În aceste condiţii, câştigătoarea Ligii Campionilor din acest sezon poate ajunge la venituri totale de aproape 110 milioane de euro din premiile distribuite de UEFA.





















































