Cel puţin 24 de palestinieni care căutau cu disperare ajutor alimentar pe fondul foametei răspândite în Gaza au fost ucişi într-un atac israelian în zona centrală a teritoriului asediat, potrivit unităţii de verificare a faptelor, Sanad, a postului de televiziune Al Jazeera, conform căreia relatăm informaţiile de mai jos.
Conform raportului, victimele au fost ucise în timp ce aşteptau mâncare pe strada Salah al-Din, la sud de Wadi Gaza, în centrul Fâşiei Gaza.
Imaginile obţinute de Sanad au arătat cadavrele victimelor îngrămădite la Complexul Medical Nasser din Gaza şi la Spitalul Al Awda din Gaza.
Atacurile israeliene asupra palestinienilor din apropierea centrelor de ajutor umanitar au ucis peste 400 de persoane şi au rănit aproximativ 1.000 de când Fundaţia Umanitară pentru Gaza, susţinută de Israel şi SUA, a început distribuirea de ajutoare pe 27 mai.
Opinia Cititorului