Un nou minim pentru euro

ALEXANDRU SÂRBU
Ziarul BURSA #Macroeconomie / 22 decembrie 2011

Un nou minim pentru euro

JP Morgan preconizează un curs de 4,2 lei/euro

Moneda europeană s-a depreciat ieri, pentru a patra zi consecutiv, şi a ajuns sub valoarea din 10 octombrie. Cursul de referinţă afişat, ieri, de BNR, a fost de 4,3045 lei/euro, cu 0,80 bani mai redus faţă de valoarea înregistrată în şedinţa precedentă. Valoarea este cea mai scăzută de la data de 26 septembrie, când cursul a fost de 4,2984 lei/euro. La 10 octombrie, BNR a afişat un curs de 4,3058 lei/euro.

Vlad Muscalu, economist "ING Bank", ne-a declarat că trendul de apreciere a monedei naţionale este unul global şi că transferurile de bani din străinătate nu reprezintă un factor de primă importanţă care să explice aprecierea. Domnia sa a prezentat două argumente în acest sens: unul constă în faptul că intrările de bani au scăzut în ultimii ani, iar al doilea în faptul că aceste intrări nu mai prezintă aceeaşi volatilitate ca în trecut.

Valorile între care moneda europeană s-a tranzacţionat, în şedinţa de ieri, au fost de 4,3050 lei/euro, res-pectiv 4,3155 lei/euro.

Analiştii de la banca "JPMorgan" au declarat că euro se va deprecia cu 3% în următoarea perioadă, urmând să ajungă până la valoarea de 4,2 lei/euro, datorită schimbării standardelor de contabilitate pentru bănci, care va determina instituţiile financiare să schimbe volume mari de valută în monedă locală.

Începând de la 1 ianuarie, băncile se vor alinia Standardelor Internaţionale de Raportare Financiară (IFRS) în locul standardelor româneşti de contabilitate RAS.

Astfel, instituţiile financiare vor ajunge în situaţia de "supraprovizionare", potrivit "JPMorgan", deoarece regulile IFRS permit băncilor să reducă provizioanele constituite pentru credite neperformante în cuantum echivalent cu 100% din valoarea de piaţă a colateralului, faţă de doar 25% în cazul standardelor RAS.

Ţinând cont de reglementările BNR, capitalul suplimentar astfel obţinut va fi probabil constituit în rezerve, este de părere "JPMorgan", citată de Mediafax.

Conform legii, instituţiile de credit nu pot deţine poziţii forex per valută mai mari decât echivalentul a 10% din fondurile proprii (capital, rezerve şi profit), aminteşte agenţia de presă, care mai menţionează că, din moment ce creditele în monedă străină constituie 65% din soldul total al împrumuturilor, băncile vor dori să schimbe rapid în lei "provizioanele suplimentare" deţinute acum în valută.

"Deşi există o perioadă de derogare de şase luni, care depinde de acordul BNR - ceea ce înseamnă că băncile pot păstra poziţiile excesive în valută pentru până la şase luni - regulile interne ale instituţiilor financiare le vor determina să închidă cât mai urgent aceste poziţii", sunt de părere analiştii "JPMorgan". Potrivit domniilor lor, volumul tranzacţiilor ar urma să ajungă la 1-1,5 miliarde euro pe piaţa locală, volum rezultat din conversia în lei a provizioanelor suplimentare deţinute de către bănci pentru credite în valută.

În consecinţă, leul s-ar putea aprecia cu 3% în următoarea perioadă, din moment ce volumul de tranzacţionare euro/leu este de circa 150 milioane euro pe zi pe piaţa spot şi aproximativ 200 milioane euro pe zi prin tranzacţii interbancare şi, în plus, volumele din decembrie sunt de obicei cu 50% sub nivelurile normale, notează analiştii băncii de investiţii.

Jeffrey Franks, şeful misiunii Fondului Monetar Internaţional (FMI) în România, a declarat: "În mod cert, noi dorim ca banca centrală să adopte o atitudine prudentă în politica monetară din viitor. Şi motivul pentru care recomandăm prudenţă este că suntem îngrijoraţi de posibilitatea revenirii presiunilor pe curs şi ieşiri de capital".

Dolarul a continuat şi el deprecierea faţă de leu, scăzând pentru a patra zi consecutiv. BNR a afişat, ieri, un curs de referinţă de 3,2787 lei/dolar, mai redus cu 1,66 bani faţă de valoarea din şedinta precedentă, de 3,2953 lei/dolar.

Leul s-a apreciat şi faţă de francul eleveţian, cursul de referinţă stabilit, ieri, de către BNR, fiind de 3,5289 lei/franc, în scădere cu 1,3 bani faţă de cursul precedent.

De la începutul anului, euro s-a apreciat faţă de leu cu 0,81%, dolarul a crescut cu 2,28% faţă de moneda naţională, iar francul cu 3,05%.

Pe scurt

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

GALA BURSA 2022
Avocat Ianul Alexandra
Apanova
BTPay
Electromagnetica
DIGI
arsc.ro
roovi.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

06 Dec. 2022
Euro (EUR)Euro4.9126
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.6804
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian4.9667
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.6911
Gram de aur (XAU)Gram de aur266.7598

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Bursele din regiune
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
thediplomat.ro
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.rowww.dreptonline.rowww.hipo.ro