Un petrolier pakistanez încărcat cu petrol brut a traversat duminică Strâmtoarea Ormuz cu sistemul de urmărire activat, potrivit news.ro.
Tranzitul navei ar putea indica faptul că unele transporturi beneficiază de trecere securizată negociată cu Iranul. Nava, cu o lungime de aproximativ 237 de metri, a intrat într-o zonă economică exclusivă iraniană la 15 martie, la ora 11:33 UTC (13:33, ora României), şi a traversat Strâmtoarea Ormuz la ora 14:43 UTC.
MarineTraffic precizează că tranzitul are loc după câteva săptămâni în care traficul prin această rută maritimă strategică a fost puternic redus.
Petrolierul se afla ancorat la 28 februarie pe insula Das, un important hub de export de petrol din Emiratele Arabe Unite.
Strâmtoarea Ormuz, situată între Golful Persic şi Golful Oman, reprezintă una dintre cele mai importante rute de transport pentru hidrocarburi la nivel global. Aproximativ o cincime din producţia mondială de petrol şi o cincime din producţia de gaze naturale lichefiate tranzitează această cale maritimă.
Autorităţile iraniene au ameninţat în mai multe rânduri că ar putea viza traficul din strâmtoare ca reacţie la atacurile Israelului şi Statelor Unite, cu scopul de a exercita presiune asupra economiei globale.
Preşedintele american Donald Trump a cerut duminică sprijinul Chinei şi al NATO pentru a contribui la deblocarea rutei maritime.
Potrivit companiei Lloyd's List Intelligence, până vineri au fost înregistrate 77 de traversări ale unor nave prin Strâmtoarea Ormuz de la începutul conflictului din Orientul Mijlociu. Multe dintre acestea ar aparţine aşa-numitei „flote fantomă”, formată din nave care operează în afara sistemelor obişnuite de asigurare şi monitorizare maritimă, utilizate frecvent pentru transportul petrolului supus sancţiunilor.
De la 1 martie, 20 de nave comerciale, inclusiv nouă petroliere, au fost atacate sau au raportat incidente în zonă, potrivit agenţiei britanice de securitate maritimă UKMTO. Organizaţia Maritimă Internaţională a înregistrat, la rândul său, 16 incidente, dintre care opt au implicat petroliere, potrivit news.ro.


















































1. info aditional
(mesaj trimis de Marinaru de servici în data de 16.03.2026, 15:49)
Poza cu pricina arata o nava asemanatoare ca marime cu cea care a trecut Hormuzul (apropos, nava pakistaneza se numeste "Karachi"), dar poza arata, de fapt, o alta nava, aflata in rada la Simgapore.
Oricum, apreciem intentia de a oferi cititorilor o imagine despre ce inseamna o nava de marimea respectiva.