UniCredit nu vrea fuziuni şi achiziţii

Ziarul BURSA #Bănci-Asigurări /

UniCredit nu vrea fuziuni şi achiziţii

Şeful UniCredit SpA a repetat ieri, într-o scrisoare transmisă angajaţilor, că banca cea mai mare din Italia nu are intenţia să se angajeze în tranzacţii legate de fuziuni şi achiziţii (M&A), după ce, recent, Intesa Sanpaolo SpA a lansat o ofertă de preluare surpriză, de 4,9 miliarde de euro (5,3 miliarde de dolari), a rivalei mai mici Unione di Banche Italiane SpA, transmite Reuters, conform Agerpres.

"Vreau să reconfirm că nu avem intenţia să facem vreo fuziune sau achiziţie şi nu vom fi implicaţi în tranzacţii", susţine Jean Pierre Mustier în scrisoarea din 19 februarie.

După ce a renunţat la planul unei fuziuni transfrontaliere, apreciind că nu este posibilă ţinând cont de capitalizarea de piaţă redusă din sectorul bancar, Mustier se concentrează pe majorarea profitului.

Marţi, Intesa Sanpaolo a precizat că se aşteaptă să finalizeze tranzacţia cu UBI până la finalul acestui an şi estimează că în urma acordului profiturile per acţiune vor creşte cu 6% faţă de nivelul din 2019. Conform ofertei, inves­titorii UBI vor obţine 17 noi acţiuni Intesa pentru fiecare zece acţiuni UBI pe care le deţin, ceea ce evaluează UBI la aproximativ 4,25 euro per titlu.

UBI consideră oferta Intesa ca ostilă, a anunţat agenţia italiană de presă Ansa, citând surse care au dorit să-şi păstreze anonimatul. Un purtător de cuvânt al UBI nu a dorit să comenteze informaţia.

Spre deosebire de situaţia din SUA, în Europa sectorul bancar nu a trecut printr-un amplu proces de consolidare, după criza financiară globală din 2008. Totuşi, analiştii se aşteaptă la fuziuni în Italia şi în alte ţări europene, din cauza presiunilor asupra profiturilor băncilor, în urma ratelor scăzute ale dobânzilor şi a investiţiilor masive în tehnologie.

Directorul general al Intesa, Carlo Messina, a afirmat marţi că entitatea combinată va avea venituri de 21 miliarde de euro.

Opinia Cititorului

Acord

Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit Regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

DTLAWYERS
ApanovaAdvertisement
Business Card
BTPay

ENGLISH SECTION

more articles

Conferinţele Teatrului Naţional
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
Pagini Aurii
www.agerpres.rowww.dreptonline.rowww.hipo.ro
Cabinet de avocatTMPS