SN Nuclearelectrica SA anunţă că Unitatea 1 CNE Cernavodă va fi reconectată la Sistemul Energetic Naţional în data de 12 noiembrie 2026, ulterior finalizării lucrărilor de remediere de către specialiştii CNE Cernavodă, conform unui comunicat de presă remis redacţiei de către Nuclearelectrica.
Unitatea 1 va atinge puterea nominala în data de 13 noiembrie 2026, informează sursa menţionată.
De asemenea, Unitatea 2 CNE Cernavodă a fost conectată la Sistemul Energetic Naţional în data de 11 noiembrie 2026, urmând să atingă puterea nominală pe 12 noiembrie, conform comunicatului de presă.
Efectuarea lucrărilor de remediere şi reconectarea Unităţii 1, precum şi conectarea Unităţii 2 la Sistemul Energetic Naţional s-au realizat în baza procedurilor aplicabile, în condiţii de maximă securitate nucleară, fără impact asupra personalului şi mediului înconjurător, potrivit Nuclearelectrica.
Începând cu data de 13 noiembrie 2026, ambele Unităţi ale CNE Cernavodă vor funcţiona la putere nominală, reasigurând aproximativ 20% din necesarul de consum al României, conform sursei citate.

























































Opinia Cititorului