UPDATE Băsescu, conferinţă de presă despre Consiliul European

F.A.
Politică / 13 iunie 2012

• Update

Traian Băsescu a precizat că obiectivul său e să nu abdice la atribuţiile sale constituţionale.

"Pe de altă parte, e o formidabilă experienţă acumulată şi pe timp de criză această experienţă m-a ajutat enorm la Consiliul European", a adăugat acesta.

• Update

Referitor la situaţia televiziunii publice, Băsescu a declarat: "Trebuie desfiinţată şi reînfiinţată pe alte baze".

• Update

Preşedintele a precizat: "Pe 12 iunie s-a întrunit Consiliul pe Agricultură şi Pescuit. Majoritatea statelor sunt reprezentate cel puţin la nivel de ministru, Spania a trimis 2 miniştri, Marea Britanie a trimis 5 demnitari. Dezbaterea era focalizată pe problematica pescuitului şi s-a pus problema creării unui Comitet Consultativ pentru Marea Neagră, iar România a trimis un secretar de stat. A arătat interesul României, când Marea Neagră era un subiect".

• Update

"Consiliul European este compus din şefii de stat sau de guvern, precum şi din preşedintele sau şi presedintele Comisiei. Preşedintele Comisiei nu are drept de vot în Consiliul European", a precizat şeful statului.

• Update

Băsescu a declarat că Uniunea Europeană nu este o uniune de guverne, ci una de state.

...

Preşedintele Traian Băsescu susţine, la Palatul Cotroceni, o declaraţie de presă, despre Consiliul European.

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comandă “Constituţia Libertăţii „E” “Citeste “Constituţia Libertăţii „E” “Read SUPPLEMENT BURSA THE CONSTITUTION OF LIBERTY „E” “
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

09 Noi. 2026
Euro (EUR)Euro5.3426
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7734
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.8335
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.4056
Gram de aur (XAU)Gram de aur628.5372

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
raobooks.com
rod-print.ro
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
immromania.eu
carieraenergetica.ro
energyexpo.eu
thediplomat.ro
Harta noii economii fragmentate
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
Comanda carte
40 de nopţi albe
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb