UPDATE Comisia de anchetă în cazul Călăraşi va fi alcătuită din 15 membri

F.A.
Politică / 4 decembrie 2013

• Update 15:31 Ponta: "Eugen Nicolicea ar putea fi şeful comisiei de anchetă"

Eugen Nicolicea, Secretar al Camerei Deputaţilor, ar putea conduce comisia de anchetă în cazul Călăraşi, a anunţat astăzi premierul Victor Ponta.

---

Comisia de anchetă în cazul Călăraşi, legat de achiziţia unui teren agricol de către fiica preşedintelui Traian Băsescu, va fi formată din 15 membri, a anunţat Niculae Mircovici, secretar al Camerei Deputaţilor, la finalul şedinţei de astăzi a Birourilor Permanente reunite.

"Liderii grupurilor parlamentare au rămas să discute această problemă, să-şi stabilească componenţa nominală. Comisia s-a hotărât să fie formată din 15 membri şi asta urmează să se lămurească până luni", a declarat Mircovici, conform surselor de presă.

El a precizat că luni va avea loc o nouă şedinţă a Birourilor Permanente ale Camerei Deputaţilor şi Senatului, în care se va stabili programul de marţi al Parlamentului, când e posibil să fie o şedinţă comună a celor două Camere.

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comandă “Constituţia Libertăţii „E” “Citeste “Constituţia Libertăţii „E” “Read SUPPLEMENT BURSA THE CONSTITUTION OF LIBERTY „E” “
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

09 Oct. 2026
Euro (EUR)Euro5.3414
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7612
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.7280
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.3029
Gram de aur (XAU)Gram de aur640.8929

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
raobooks.com
rod-print.ro
roenergy.eu
bio-circle.ro
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
immromania.eu
greenenergyexpo-romenvirotec.ro
energyexpo.eu
hartconsulting.eu
Harta noii economii fragmentate
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
Comanda carte
40 de nopţi albe
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb