USR propune un sistem naţional de verificare a vârstei pentru cumpărături online de alcool şi tutun

L.L.
Politică / 13 martie, 13:52

USR propune un sistem naţional de verificare a vârstei pentru cumpărături online de alcool şi tutun

Mai mulţi parlamentari USR au depus în Parlament un proiect legislativ care prevede crearea unui sistem naţional de verificare a vârstei pentru achiziţiile online de produse cu restricţii, precum alcoolul sau tutunul. Iniţiativa urmăreşte să împiedice minorii să cumpere astfel de produse sau să acceseze servicii destinate exclusiv adulţilor, potrivit news.ro.

Potrivit propunerii, comercianţii online vor fi obligaţi să verifice vârsta clienţilor înainte de finalizarea comenzilor pentru produse precum alcoolul sau tutunul şi înainte de acordarea accesului la servicii cu restricţii de vârstă, de exemplu jocurile de noroc.

Senatorul USR Ciprian Rus, unul dintre iniţiatori, a explicat că proiectul urmăreşte adaptarea legislaţiei la realităţile mediului digital. „Copiii trăiesc deja într-un univers digital şi este nevoie de reguli care să îi protejeze şi în acest spaţiu”, a declarat acesta, adăugând că la nivelul Uniunii Europene există deja un cadru pentru verificarea vârstei online, în contextul dezvoltării portofelului european de identitate digitală.

Proiectul prevede ca Ministerul Afacerilor Interne să implementeze un sistem naţional public de verificare electronică a vârstei, compatibil cu modelul european, care să permită comercianţilor să verifice gratuit dacă un cumpărător îndeplineşte condiţia de vârstă, conform news.ro.

Sistemul ar urma să respecte normele privind protecţia datelor personale, iar informaţiile transmise comercianţilor vor fi limitate strict la confirmarea îndeplinirii sau neîndeplinirii vârstei minime necesare.

Potrivit iniţiatorilor, proiectul nu modifică limitele de vârstă existente şi nici lista produselor sau serviciilor pentru care vânzarea către minori este interzisă, ci introduce un mecanism prin care aceste restricţii să fie aplicate şi în mediul online.

Deputatul USR Felix Bulearcă a subliniat că verificarea vârstei pe internet este adesea doar formală. „În prezent, de multe ori este suficient un simplu click pentru a confirma că ai vârsta necesară, ceea ce poate fi uşor ocolit de minori”, a afirmat el, adăugând că statul trebuie să asigure acelaşi nivel de protecţie pentru copii atât în magazinele fizice, cât şi online.

Iniţiativa legislativă prevede şi sancţiuni pentru comercianţii care nu respectă obligaţia de verificare a vârstei. Amenzile propuse sunt cuprinse între 15.000 şi 25.000 de lei, iar în cazul repetării abaterii în termen de 30 de zile, activitatea comerciantului online ar putea fi suspendată.

Reprezentanţii USR susţin că măsura ar contribui la reducerea accesului minorilor la produse şi servicii care le pot afecta sănătatea sau dezvoltarea, chiar dacă niciun sistem nu poate elimina complet riscurile existente în mediul online, potrivit news.ro.

Opinia Cititorului

Acord

Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit Regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Harta noii economii fragmentate
rominsolv.ro
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

13 Mar. 2026
Euro (EUR)Euro5.0947
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.4429
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.6401
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8949
Gram de aur (XAU)Gram de aur727.9905

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
afeer.ro
greenppa.ro
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
targulnationalimobiliar.ro
solarenergy-expo.ro
thediplomat.ro
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb