Vadim Tudor, audiat din nou la Parchet

F.A.
Politică / 4 decembrie 2013

Europarlamentarul Corneliu Vadim Tudor s-a prezentat, astăzi, la Parchetul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (ICCJ), pentru a fi audiat, relatează sursele de presă.

Domnia sa a declarat că va spune anchetatorilor că denunţătoarea sa, Angela Bălan, nu putea ajunge europarlamentar, deoarece nu figura pe listele pentru această funcţie.

Parchetul instanţei supreme anunţa, în 29 noiembrie, că europarlamentarul Corneliu Vadim Tudor este urmărit penal pentru fals intelectual, uz de fals şi abuz în serviciu, după ce, în perioada decembrie 2012 - ianuarie 2013, ar fi întocmit şi semnat două adrese prin care a comunicat Autorităţii Electorale Permanente date nereale.

Procurorii i-au adus atunci la cunoştinţă învinuirile, Corneliu Vadim Tudor solicitând un termen pentru pregătirea apărării.

Corneliu Vadim Tudor declara, la ieşirea de la Parchetul instanţei supreme, că a fost pus sub învinuire în cazul unei plângeri făcute de "doamna aproape septuagenară Angela Bălan", care l-a acuzat că ar fi anunţat la Autoritatea Electorală Permanentă că ea nu mai era membră a Partidului România Mare (PRM).

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comandă “Constituţia Libertăţii „E” “Citeste “Constituţia Libertăţii „E” “Read SUPPLEMENT BURSA THE CONSTITUTION OF LIBERTY „E” “
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

09 Oct. 2026
Euro (EUR)Euro5.3414
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7612
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.7280
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.3029
Gram de aur (XAU)Gram de aur640.8929

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
raobooks.com
rod-print.ro
roenergy.eu
bio-circle.ro
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
immromania.eu
greenenergyexpo-romenvirotec.ro
energyexpo.eu
hartconsulting.eu
Harta noii economii fragmentate
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
Comanda carte
40 de nopţi albe
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb