Românii trebuie să călătorească fără vize în Canada, a declarat preşedintele Camerei Deputaţilor, Valeriu Zgonea, care efectuează în perioada 9 - 13 martie o vizită oficială în Canada, la Ottawa, la invitaţia preşedintelui Camerei Comunelor canadiene, Andrew Scheer.
O temă de interes aflată pe agenda discuţiilor a privit eliminarea, într-un orizont de timp cât mai apropiat, a obligativităţii vizelor pentru cetăţenii români care doresc să călătorească în Canada. Întrevederea cu Chris Alexander, ministrul Cetăţeniei şi Imigraţiei din Guvernul canadian, a evidenţiat că obiectivul este împărtăşit de ambele state, contribuind la amplificarea şi diversificarea schimburilor comerciale bilaterale şi fructificarea întregului potenţial de cooperare transatlantic.
"Românii trebuie să călătorească fără vize în Canada. Merităm să nu mai avem vize pentru că medici, profesori, cercetători şi alte categorii de profesionişti români, care sunt integraţi şi respectaţi în societatea canadiană, au dovedit că cetăţenii României sunt responsabili şi bine pregătiţi, contribuind activ la dezvoltarea socială. De aceea am propus, ca primă etapă, relaxarea sistemului vizelor pentru tinerii cercetători şi studenţi, dar şi pentru oamenii de afaceri români care doresc să exporte produsele noastre direct în Canada, nu prin intermediul SUA, aşa cum se întâmplă acum în proporţie covârşitoare", a spus Valeriu Zgonea.
Vizita se înscrie în demersurile susţinute ale preşedintelui Camerei Deputaţilor de dezvoltare a cooperării interparlamentare, în condiţiile în care Canada reprezintă un aliat important al României în cadrul NATO, un partener apropiat în cadrul organizaţiilor internaţionale şi, în contextul consolidării relaţiei Canada-UE, împărtăşim interese şi obiective concrete în multiple domenii.
"Cooperarea la nivel interparlamentar între România şi Canada a cunoscut o creştere semnificativă. Canada a fost şi este pentru români un model de cultură civică şi toleranţă. Ne dorim promovarea dinamică şi eficientă a proiectelor de colaborare în toate domeniile, iar cooperarea parlamentară reprezintă un instrument valoros pentru consolidarea şi extinderea relaţiei bilaterale", a declarat Valeriu Zgonea la întrevederea cu Andrew Scheer, preşedintele Camerei Comunelor.
În cadrul discuţiilor cu Andrew Scheer şi membrii grupului parlamentar de prietenie cu România, partea canadiană s-a arătat deschisă continuării cooperării pentru întărirea securităţii şi apărării, dar şi în ceea ce priveşte extinderea parteneriatelor în alte domenii, precum cel al energiei şi al cercetării.
În acest context, la iniţiativa lui Corneliu Chişu, deputat canadian de origine română şi preşedintele Grupului de prietenie cu România din Parlamentul Canadei, împreună cu omologul roman, Alexandru Frăţean, a fost semnată Declaraţia comună cu privire la dezvoltarea relaţiilor bilaterale dintre forurile legislative din cele două state.
"Semnarea Declaraţiei Comune evidenţiază dorinţa de intensificare a dialogului parlamentar, la nivel bilateral şi în cadrul organismelor parlamentare internaţionale, precum şi cu privire la obiective de interes comun, precum Acordul Economic şi Comercial Cuprinzător UE-Canada", a subliniat preşedintele Camerei Deputaţilor.
Totodată, delegaţia parlamentară condusă de preşedintele Camerei Deputaţilor a efectuat o vizită la Consiliul Naţional al Cercetării din Canada, unde îşi desfăşoară activitatea mulţi români.
"Astăzi am regăsit unul dintre cei mai de succes cercetători din Canada. Bogdan Ciobanu, născut în România şi educat de şcoala românească.Este vicepreşedintele executiv al Consiliului Naţional al Cercetării din Canada, instituţie guvernamentală care lucrează cu peste 10000 de companii, are 3600 de angajaţi şi un buget de 1 miliard de dolari anual. Aici se dezvoltă tehnologii inovatoare în domeniul medical, aeronautic, IT sau nuclear. O echipă puternică de cercetători, printre care se regăsesc şi alţi români, dovedeşte importanţa cercetării în obţinerea unor rezultate economice solide. Performanţele acestor români demonstrează că avem tineri valoroşi, iar extinderea colaborării dintre Canada şi România în ceea ce priveşte cercetarea şi învăţământul universitar ar aduce beneficii de ambele părţi", a mai declarat Valeriu Zgonea.
Pe durata vizitei oficiale, delegaţia parlamentară română, din care fac parte deputaţii Angel Tîlvăr (Grup PSD), Mircea Lubanovici (Grup PNL) şi Ştefan Burlacu (Grupul democrat şi popular), are programate întrevederi cu preşedintele Senatului canadian, Pierre Claude Nolin, preşedintele Comisiei de afaceri externe a Camerei Comunelor, Dean Allison, preşedintele Asociaţiei Parlamentare Canada-Europa, David Tilson, precum şi cu reprezentanţi ai comunităţilor româneşti din Ottawa.
1. Pretentiile lui Zgonea nu tin in Canada
(mesaj trimis de Romanii din Canada nu sunt cretinii plagiatorului în data de 23.03.2015, 02:03)
Zgonea nu stie ca nu sunt multi medici romani in Canada pentru ca este doar un impostor obraznic ca toti hotii din PSD. Romanii din Canada nu sunt cretini si vad bine ca partidul mineriadelor si al plagiatorilor, PSD, nu este interesat de problemele romanilor, ci vrea doar ca hotii din PSD sa scape de controlul judiciar al UE si sa vina sa fure in Canada. Guvernul canadian stie bine ce a facut PSD cu voturile romanilor si cum Zgonea face manarii ca sa impiedice votul prin corespondenta si votul electronic. Daca uita, le vom aminti noi.