Valeriu Zgonea: "România va rămâne în continuare un aliat de bază al NATO"

F.A.
Politică / 21 noiembrie 2012

Preşedintele Camerei Deputaţilor, Valeriu Zgonea, a declarat, cu ocazia împlinirii a zece ani de când ţara noastră a primit invitaţia de a deveni membru al Organizaţiei Tratatului Atlanticului de Nord (NATO): "Summitul NATO de la Praga, desfăşurat pe 21 şi 22 noiembrie 2002, a fost un moment deosebit de important pentru România, dar care a marcat şi evoluţia celei mai puternice organizaţii de apărare colectivă din istorie", conform unui comunicat de presă.

"Faptul că România a devenit membru cu drepturi depline al NATO a făcut ca, pentru prima dată în istorie, ţării noastre să i se garanteze securitatea şi integritatea naţională. Funcţia de apărare colectivă, definită prin articolul V al Tratatului de la Washington din 1949, reprezintă cheia solidarităţii euro-atlantice şi esenţa NATO. Participarea României la operaţiunile NATO a fost plătită de România cu militari căzuţi la datorie. De aceea, astăzi, gândul meu se îndreaptă către toţi militarii români care s-au jertfit pentru ca noi să trăim într-o lume mai sigură. Sacrifiul lor nu a fost în zadar, iar faptul că astăzi Armata Română este recunoscută şi respectată oriunde în lume pentru profesionalismul său reprezintă o dovadă în acest sens", a menţionat acesta.

În încheiere, Valeriu Zgonea a precizat: "Aş vrea să subliniez că România va rămâne în continuare un aliat de bază al NATO, care îşi va respecta în totalitate angajamentele pe care şi le-a asumat în cadrul Alianţei şi care îşi va aduce, în continuare, o contribuţie semnificativă la dezvoltarea politicilor aliate".

danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

31 Dec. 2025
Euro (EUR)Euro5.0985
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.3417
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.4743
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8335
Gram de aur (XAU)Gram de aur601.0836

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
phoeniciahotels.ro
Cotaţii fonduri mutuale
Mozart
Schlumberger
phoeniciahotels.ro
raobooks.com
cofetariiledelice.ro
leonidas-universitate.ro
Viva
metalshow-tib.ro
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb