Valorificarea potenţialului turistic al judeţului Tulcea prin fonduri europene

F. A.
Comunicate de presă / 28 august 2011

Elena Udrea, ministrul dezvoltării regionale şi turismului, a vizitat ieri, localităţile Tulcea, Niculiţel şi Frecăţei, în care se derulează proiectul Valorificarea turistică a mănăstirilor tulcene prin îmbunătăţirea infrastructurii de acces şi de mediu finanţat prin Programul Operaţional Regional, potrivit unui comunicat de presă.

Proiectul este realizat în parteneriat de către Consiliul judeţean Tulcea şi Consilile locale Tulcea, Frecăţei şi Niculiţel. Iniţiat la data de 28 mai 2010, acesta are ca termen de finalizare data de 27 aprilie 2012. Valoarea sa totală este de 75.880.405,41 lei, din care 61.561.633,77 lei finanţare nerambursabilă.

Prin investiţiile realizate se urmăreşte creşterea gradului de acces şi mobilitate în zona mănăstirilor nord-dobrogene, creşterea contribuţiei turismului la dezvoltarea regiunii şi creşterea atractivităţii turistice a zonei.

La acest moment, modernizarea drumurilor este executată în procent de 100%, modernizarea podului de la km 1+770 este realizată tot în procent de 100%, urmând ca activitatea de refacere a mediului înconjurător urmează să fie demarată. Prin proiect au fost reabilitaţi peste 38 km de drum peste care s-a turnat covor asfaltic şi s-au făcut amenajările aferente.

Prin Programul Operaţional Regional, în judeţul Tulcea, până în prezent s-au contractat 30 proiecte în valoare totală de 286,42 milioane lei şi urmează a fi contractate 24 proiecte în valoare totală de 92,42 milioane lei.

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comandă “Constituţia Libertăţii „E” “Citeste “Constituţia Libertăţii „E” “Read SUPPLEMENT BURSA THE CONSTITUTION OF LIBERTY „E” “
rominsolv.ro
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

03 Sep. 2026
Euro (EUR)Euro5.2536
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.5266
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.5922
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.1095
Gram de aur (XAU)Gram de aur644.6814

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
rod-print.ro
explorebucharest.ro
aiee.ro
Cotaţii fonduri mutuale
hartconsulting.eu
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb